Prezent la Iaşi, Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului Partidului Popular European şi raportor din partea acestui grup în problema ridicării vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, a anunţat că aceasta măsura urmează să fie supusă votului în plen, la Strasbourg, pe 27 februarie. „Moldova este privită foarte bine în Parlamentul European, cu foarte multă simpatie. Se apreciază foarte mult eforturile depuse în aceşti cinci ani pentru că lucrurile au mers foarte repede”, a declarat eurodeputatul PDL.
Referindu-se la avantajele liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeana, Marinescu a spus că „abolirea vizelor va duce la o integrare individuală, pentru că toţi cei care sunt în Moldova şi au rude în UE vor putea să se vadă fără probleme. De asemenea, cei care sunt în UE pot să meargă acasă fără probleme. Apropierea între membrii unei familii este un lucru foarte bun. La fel de important este şi din punct de vedere economic. Oamenii de afaceri din Moldova vor putea să se ducă simplu în Europa, mai găsesc o afacere, stabilesc legături economice. Plus că altfel te priveşte lumea. Ştiu cum se uitau la noi, românii, dar şi la cehi, polonezi, înainte de a fi ridicate vizele, ca să nu mai vorbim de cozile interminabile de la ambasade”. Marian Jean Marinescu este cel care a reuşit şi devansarea cu o luna a datei pentru votarea acordului cu privire la ridicarea vizelor, din martie în februarie. „Eforturile în această privinţă le-am făcut cu plăcere”, a comentat eurodeputatul roman, „pentru că am vrut să se termine cât mai repede, ca efectele să intre în vigoare cât mai curand si la vară moldovenii să meargă în vacanţă oriunde în Uniunea Europeana fără viză”.