Administratorul SC Salubritate SRL Craiova, Flavius Sirop a rămas, deocamdată, în funcţie. Deşi se aştepta ca, în plenul de ieri, să fie demis, acesta nici măcar nu a mai intrat la vot. Viceprimarul Theodor Sas, cel care i-a ţinut locul primarului la şedinţa de ieri, a tranşat rapid soarta acestuia: a retras proiectul de la dezbateri.
Şeful Salubrităţii craiovene, Flavius Sirop, a intrat cu emoţii mari în plenul de ieri, aşteptându-şi mazilirea. Nu s-a întâmplat deloc aşa, consilierii municipali asistând la o răsturnare de situaţie la care puţini de aşteptau. Primarul Antonie Solomon, care a lipsit de la şedinţă, i-a transmis viceprimarului Theodor Sas să scoată de pe ordinea de zi punctul de hotărâre referitor la demiterea directorului SC Salubritate SRL. Motivaţia pe care a adus-o acesta a fost că materialul de fundamentare a acestei propuneri a ajuns prea târziu pe masa aleşilor locali, astfel încât aceştia nu au mai avut timpul necesar să studieze problema.
O foaie misterioasă a circulat prin sală
De altfel, doi consilieri municipali au spus, chiar în timpul şedinţei, că au primit o hârtie nesemnată de nici un funcţionar public al Primăriei care ar fi trebuit să constituie baza materială a acestei demiteri. Primul consilier a fost social-democratul Gheorghe Nedelescu, care a mărturisit că a şi distrus respectiva foaie. “A circulat o hârtie prin sală care nu avea nici un antet şi nici o semnătură. Se acuzau unii pe alţii în ea, dar pentru că nu era însuşită de nimeni, eu am rupt-o”, a spus Gheorghe Nedelescu. Mult mai vocal a fost însă consilierii PDL, Marian Vasile şi Sabin Giurgiu, care au cerut explicaţii precise legate de identitatea celui care a întocmit acest document.
Sirop, luat la bani mărunţi
De cealaltă parte, consilierii PSD au ţinut să arate că administratorul Salubrităţii nu merită să mai rămână în această funcţie pentru că nu îşi dă interesul de a se ocupa de această societate, fiind orientat mai mult pe partea politică. “Şi eu i-am dat votul când a fost pus în funcţie pentru că am zis că este un tânăr care merită să i se dea această şansă. În timpul deszăpezirii din această iarnă, l-am sunat să întreb despre odeszăpezirea unei străzi de la marginea oraşului şi mi l-a dat la telefon pe directorul adjunct. Am aflat cu surprindere că nu ştie de unde şi până unde ţine oraşul. De ce? Probabil pentru că stă mai mult prin şedinţe de partid, în loc să se ocupe de instituţia sa”, a spus Constantin Răducănoiu.
Din motive de … violet
Cel mai mare apărător al său, aşa cum era de aşteptat, a fost viceprimarul Mărinică Dincă. Acesta l-a susţinut pe Flavius Sirop cu argumentul că administratorul a reuşit, în ciuda piedicilor care i-au fost puse, să obţină licenţa pentru societatea de salubritate. “Celor care l-au acuzat pe administratorul Flavius Sirop că nu s-a preocupat de lucrarea licenţei vreau să le spun că există licenţă şi ea este valabilă până în luna decembrie. Până atunci, se vor schimba lucrurile, va fi un alt primar, alţi consilieri”, a spus Mărinică Dincă. Aflat în sală, Flavius Sirop, a declarat că e bucuros de “victoria” sa, care “îmi demonstrează că nu cei şapte consilieri au iniţiat îndepărtarea mea, ci primarului. Din punctul meu de vedere, Solomon este incompetent pentru a doua. Dacă are ceva personal cu mine, atunci să-mi ceară public demisia”, a spus Sirop, care s-a arătat şi foarte mândru de inspiraţia pe care a avut-o, dis-de-dimineaţă, când s-a îmbrăcat într-o cămasă şi o cravată în culoarea violet.
Tot în plenul de ieri, consilierii municipali au aprobat şi delegarea de gestiune a serviciului de salubrizare către societatea proprie, SC Salubritate Craiova SRL. După cum se spune în raport, respectivul contract are un termen de valabilitate de un an, începând cu luna martie 2012.
LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU