În vremuri extrem de neliniştitoare, cum sunt şi cele pe care le traversăm, nevoia de oameni de stat se face resimţită, imperativ. Dar ei nu se văd, şi nici nu apar… la comandă, când e mai mare nevoie de ei. O figură aparte, trebuie să recunoaştem, face liderul UDMR, Kelemen Hunor, politician decent, cultivat, de cele mai multe ori raţional în demersurile sale, devenit paradoxal „lumina guvernului”. Ultimele sale declaraţii, referitoare la concedierile de personal de la Senat şi Camera Deputaţilor, la vârsta redusă de pensionare şi nu numai, sunt realmente de luat în seamă. „Nu pot accepta ca magistraţii, indiferent că sunt judecători sau sunt procurori, poliţişti, militari, jandarmi, după 25 de ani de serviciu, la vârsta de 50 de ani, la 49 de ani, ies la pensie. Este inacceptabil. Deci, societatea nu poate suporta aşa ceva. Că ei au creat stat în stat, asta este. Dar trebuie să spargem această barieră. Trebuie să mergem cu vârsta de pensionare la 65 de ani(…). Să ieşi cu pensie de serviciu, să cumulezi apoi cu o funcţie de conducere tot la stat, nu este corect”. Kelemen Hunor a tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia economică a ţării, caracterizând bugetul într-o stare extrem de dificilă, echilibrarea acestuia reprezentând o provocare majoră. Referindu-se la datoriile enorme ale statului a spus, de pildă, că România va plăti 51 miliarde leri doar pentru dobânzi, sumă care va creşte la 60 de miliarde în 2026. A invocat necesitatea unei reforme structurale, realizată treptat fără a se recurge la terapia de şoc. În context a subliniat importanţa unei guvernări predictibile şi a unei strategii fiscale corecte, pe termen mediu. Nu demult, în calitatea de candidat la preşedinţia României, la Deva, Kelemen Hunor a făcut referiri la una dintre provocările cele mai importante, cea legată de declinul demografic, readucând în discuţie cifre înspăimântătoare. El a atras atenţia că România se află într-o situaţie „absolut dramatică” şi dacă se va continua aşa, peste puţini ani va fi o ţară cu o populaţie îmbătrânită, fără posibilitatea de a susţine bugetul din taxe şi impozite, iar toate sistemele sociale se vor prăbuşi. „În 2023 s-a doborât un record negativ: s-au născut în România 156.000 de copii, un număr foarte mic. De când există România, în forma actuală, niciodată nu s-au născut mai puţini copii(…). În anul precedent (n.r. 2024), până în luna octombrie nu s-au născut decât… 100.000 de copii”. Kelemen Hunor a făcut apel la susţinerea familiilor tinere, prin deducerea de impozite, facilităţi fiscale, prin sprijin de stat pentru creşterea copiilor. Liderul UDMR nu-şi arogă o vigilenţă patriotică, când face astfel de afirmaţii. O ţară, orice ţară, e în primejdie când dregătorii ei nu mai disting între esenţial şi neesenţial, între semnificativ şi nesemnificativ, între prioritar şi secundar. Chiar de dată recentă, Kelemen Hunor s-a declarat împotriva prelungirii mandatului lui Klaus Iohannis, nu dintr-o adversitate faţă de acesta, ci în dorinţa dezamorsării unor tensiuni sociale. În relaţii bune, chiar de excepţie, cu liderul de la Budapesta, Viktor Orban, Kelemen Hunor este privit, nu rareori, cu destule rezerve. Substituind euforia încântării de sine cu luciditatea, privind cu severitate spre aliaţii de guvernare, păstrând o cordială curiozitate faţă de tot ce e altfel, fără isterie faţă de adversarii politici, Kelemen Hunor lasă impresia unei figuri digerabile, animată de bune intenţii, în distonanţă cu destule alte triste embleme ale plictiselii.
