Preşedintele USR, Dacian Cioloş, consideră că Ziua Unirii Principatelor Române poate fi văzută ca un exemplu în contextul ameninţărilor actuale. “Putem vedea ziua Unirii drept o horă într-o piaţă publică sau ca un exemplu la care să ne întoarcem privirea de fiecare dată când ne-apucă deznădejdea şi ne sperie extremismul local, ameninţările de la graniţa de est, disoluţia autorităţii publice sau dezamăgirile politice…Însă o mână de idealişti din politică şi administraţie şi mai mulţi intelectuali activi au reuşit să insufle populaţiei viziunea unui singur stat, cu un singur domnitor, iar oamenii i-au urmat, în ciuda presiunii a trei imperii cu armatele la graniţe şi a comploturilor interne. Asta este lecţia Unirii de care avem nevoie astăzi”, arată Cioloş într-un mesaj publicat, pe Facebook.