Dolj: Prinşi la jandarmi la braconat

0
530

ogar la vanatoareReprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj au anunţat că, vineri, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 14.35, efective din cadrul I.J.J. Dolj – structura Segarcea, aflate în timpul unei acţiuni specifice de prevenire a faptelor antisociale în domeniul cinegetic, pe raza localităţii Giurgiţa, s-au sesizat cu privire la faptul că pe fondul de cinegetic nr. 30 Segarcea, se aflau doi tineri ce hăituiau vânatul cu ajutorul unui câine din rasa ogar. Jandarmii au procedat la legitimarea acestora constatând că se numesc D.C., de 26 ani şi F.C.M., de 21 ani, ambii din com. Giurgiţa. Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „practicarea vânătorii cu ogari”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, iar documentele întocmite au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.

Sâmbătă, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 17.45, efective din cadrul I.J.J. Dolj – structura Segarcea, l-au depistat pe numitul D. I., de 60 ani, din com. Drănic, pe fondul cinegetic nr. 43 Drănic, în timp ce amplasa un laţ confecţionat artizanal, din sârmă metalică, pentru a prinde vânat. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „practicarea vânătorii cu ajutorul laţurilor”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, iar documentele întocmite au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.