DNA continuă cercetarea lui Hrebenciuc, Ilie Sârbu şi Dan Şova, într-un nou dosar

0
274

Viorel Hrebenciuc este cercetat în continuare, într-un dosar desprins din cel al retrocedărilor, pentru instigarea deputaţilor Ilie Sârbu şi Dan Şova la traficarea influenţei şi instigare la cumpărare de influenţă a lui Dan Şova. Anchetatorii DNA notează în secţiunea finală a rechizitoriului prin care l-au trimis în judecată pe Viorel Hrebenciuc, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, că „cercetările nu au fost finalizate din motive obiective până la momentul întocmirii rechizitoriului cu privire la toate faptele şi persoanele, nefiind lămurită, dincolo de orice îndoială, existenţa tuturor faptelor şi contribuţia tuturor persoanelor implicate”, astfel că procurorul de caz a dispus „disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi continuarea cercetărilor” cu privire la Hrebenciuc şi alte persoane. Astfel, Hrebenciuc este cercetat în continuare de DNA Braşov, pentru „săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 47 C.pen (instigarea la comiterea de infracţiuni – n.r) raportat la articolul 13 din Legea nr.78/2000 (Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani – n.r.), faptă comisă în legătură cu suspectul Sîrbu Ilie”. Totodată, Ilie Sârbu şi Dan Şova sunt şi ei suspecţi în acest dosar. Reamintim că Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în dosarul retrocedărilor, în care este învinuit, alături de Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, de constituirea unui grup infracţional, prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani.