Craiovenii, așteptați să cedeze aleile

0
388

Primăria Craiova solicită craiovenilor care locuiesc în zonele în care vor avea loc lucrări de investiții pentru introducerea rețelelor de utilități să cedeze terenurile care sunt afectate de aceste lucrări. În acest sens, toți proprietarii de terenuri care au destinația de alei de acces și sunt vizate de lucrări sunt rugați să sprijine Primăria Craiova, prin renunțarea la dreptul de proprietate de în favoarea municipalității. Cetățenii care se află în această situație sunt așteptați la sediul Primăriei Craiova, din strada „A.I. Cuza”, nr. 1, clădirea Palace, camera 200, de luni până joi, între orele 8.00 și 16.00, și vineri între orele 8.00 și 14.00. Persoanele trebuie să se prezinte cu următoarele acte: copie act de proprietate pentru terenul alee de acces; copie documentație cadastrală și extras de carte funciară pentru teren; copie act de identitate al proprietarului terenului.