Pentru publicul Teatrului „Colibri”, semne bune anul are!

0
77

„Avem de lucru în această primăvară!”, afirmă Adriana Teodorescu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret, iar „povestea” evenimentelor care se vor derula în prima parte a anului pe scena „ElectroColibri” (Calea Bucureşti nr. 56) nu se lasă aşteptată. Patru spectacole de studio, interactive – care vor fi prezentate începând din vacanţa inter-semestrială a copiilor, împreună cu proiecţii video, audiţii şi ateliere de desen –  se alătură celor 17 din repertoriul curent al instituţiei. De asemenea, două premiere sunt în pregătire – „Eu sunt Shakespeare” şi „Ursul păcălit de vulpe”, la ambele cortina urmând a se ridica în Săptămâna Teatrului (20-28 martie). Organizarea, la vară, a unui festival de stradă, reluarea proiectului de succes „Autobuzul cu păpuşi”, participări la festivaluri (inter)naţionale şi spectacole din ţară invitate la Craiova sunt numai câteva dintre evenimentele anunţate pentru acest an de Teatrul „Colibri”.

Scena „ElectroColibri” s-a reanimat încă din 11 ianuarie a.c., odată cu prezentarea primului spectacol al anului. Pe 13 ianuarie a debutat a doua ediţie a atelierelor de creaţie, care se desfăşoară până la jumătatea lunii martie. Cei mici au putut alege între „ABC” (coordonator: Rodica Prisăcaru), „Exerciţii-poezii” (Ionica Dobrescu), „Primul pas pe scenă” (Alis Ianoş), „Jocul de-a joaca” (Oana Stancu), „Să cântăm şi să dansăm” (Alla Cebotari) şi „Ucenicul păpuşar” (Norica Preduţ), fiecare din cele şase ateliere având loc, în prezent, în câte o zi a săptămânii, mai puţin duminica.

Din 3 februarie, patru spectacole interactive la Sala Studio!

În curând, încă un spaţiu al teatrului va fi deschis publicului: Sala Studio, care urmează a fi inaugurată cu nu mai puţin de patru spectacole, realizate de trei actori păpuşari. Este vorba de „Cheiţa fermecată” şi „Miorlau” (Rodica Prisăcaru), „La joacă prin lumea poveştilor” (Adriana Ioncu) şi „Prietenii Motanului Încălţat” (Iulia Cârstea), unele prezentate, vara trecută, în „Maratonul păpuşilor” – proiectul estival derulat pe esplanada TNC, care a atras mii de craioveni, de toate vârstele.

„Această Sală Studio este un spaţiu multifuncţional foarte potrivit pentru ceea ce vrem noi să facem. Adică spectacole mici, de studio, cu componentă didactică şi demonstrativă”, explică Adriana Teodorescu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”. Spectacolele se vor succeda începând de luni, 3 februarie, zilnic, de la ora 11.00, pe toată perioada vacanţei inter-semestriale a copiilor, până vineri, 7 februarie. «Sunt spectacole de „împrietenire” a celor mici cu teatrul de păpuşi. Pentru că, dacă ei vin nepregătiţi, avem uneori neplăcuta surpriză să capete o aversiune faţă de poveşti până când mai cresc. Se sperie… Pentru că nu-i pregătesc adulţii – părinţii şi educatorii. Asta încercăm să facem noi: să netezim acest drum prin crearea unei atmosfere de intimitate, de apropiere de păpuşă, fără „bariera” scenei, cu o lumină mai caldă, dar păstrând în acelaşi timp rigoarea unui spectacol», a adăugat Adriana Teodorescu.

În vacanţa inter-semestrială, copiii sunt aşteptaţi la „Fabrica de poveşti”

Spectacolele de studio vor alterna, în vacanţa inter-semestrială, cu diverse activităţi organizate – de asemenea, zilnic – în foaierul teatrului. La 10.30 vor avea loc proiecţii cu fragmente din spectacole care nu se mai regăsesc în repertoriul instituţiei, iar după-amiaza, de la ora 16.00 – audiţii şi desene. «Am făcut un parteneriat cu Teatrul „Ariel” din Tg. Mureş şi cu Radio Tg. Mureş, astfel că lansăm un proiect ce se va derula pe tot parcursul anului: „Fabrica de poveşti”. E vorba de poveşti foarte scurte, scrise de Alina Nelega, care au fost înregistrate cu vocile unor actori cunoscuţi. Fiecare durează 10-12 minute. Vom avea aici audiţiile lor, urmate de o provocare lansată copiilor: să deseneze povestea pe care au auzit-o!», a mai spus managerul Teatrului „Colibri”. Convingerea sa, ca şi a artiştilor instituţiei, este că, astfel, „copiii îşi vor petrece timpul liber într-un mod cât mai agreabil, constructiv şi educativ”. Accesul atât la spectacolele de studio, cât şi la audiţii şi desene se va face pe bază de bilet, care va putea fi cumpărat de la agenţia teatrului, la preţul de 5 lei.

Premiera spectacolului „Eu sunt Shakespeare” – pe 28 martie

Pe lângă cele 17 spectacole din repertoriul stagiunii 2013-2014 şi cele de studio aflate în pregătire, alte două premiere urmează să vadă în curând luminile rampei. Prima, „Eu sunt Shakespeare”, este realizată după o piesă scrisă special pentru „Colibri” de Alina Nelega – unul dintre cei mai importanţi dramaturgi contemporani. Regia este semnată de Gavril Cadariu, totodată directorul Teatrului „Ariel” din Tg. Mureş, iar scenografia – de Tiberiu Toitan şi Ioana Micu, amândoi pe cât de tineri, pe atât de talentaţi. Spectacolul – unul „foarte ambiţios”, potrivit conducerii teatrului – va avea premiera pe data de 28 martie şi va fi prezentat şi în cadrul Festivalului Internaţional „Shakespeare”, de la Craiova. Cel de-al doilea, „Ursul păcălit de vulpe”, este un spectacol de autor – Valentin Dobrescu, care semnează atât dramatizarea, cât şi scenografia şi regia.

Săptămâna Teatrului, sărbătorită cu o expoziţie internaţională de scenografie

Un alt proiect important pe care Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” îl pregăteşte în prima parte a anului este Săptămâna Teatrului, care se va desfăşura între 20 şi 28 martie. În cadrul evenimentului vor fi marcate datele de 20 martie – Ziua Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, celebrată sub egida ASSITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret), din care şi instituţia craioveană face parte, 21 martie – Ziua Mondială a Marionetiştilor, de sub egida UNIMA (Uniunea Internaţională a Marionetiştilor), în care, de asemenea, „Colibri” este membru, şi 27 martie – Ziua Internaţională a Teatrului.

Săptămâna Teatrului va cuprinde, pe lângă reprezentaţii, şi o expoziţie internaţională de scenografie de teatru de păpuşi, ca şi premiera spectacolului „Ursul păcălit de vulpe”.

 

Pentru „Prietenii Motanului Încălţat” actriţa Iulia Cârstea a recuperat scenografia dintr-un spectacol mai vechi al teatrului, a cărui regie n-a fost una dintre cele mai reuşite. „Întotdeauna în păpuşărie când reiei un spectacol vezi că aici nu e bine, păpuşa asta trebuie să facă şi altceva, n-ai muzică şi efecte suficiente şi aşa mai departe. L-am reluat, l-am prelucrat şi putem spune că e finalizat acum. E un spectacol vioi – avem mânuire, păpuşi superbe, mişcare scenică –, e interactiv, copiii vor participa alături de noi. Sper să fie primit cu dragoste de cei mici”, a declarat actriţa Iulia Cârstea. „Prietenii Motanului Încălţat” le dau întâlnire celor mici pe 4 februarie, la ora 11.00.

 „La joacă prin lumea poveştilor” este, de fapt, o călătorie prin câteva dintre cele mai cunoscute poveşti: „Cenuşăreasa”, „Albă ca Zăpada” şi „Punguţa cu doi bani”. Patru prieteni se hotărăsc să intervină în acestea, făcând fapte bune şi devenind chiar ei personaje. „M-am gândit că şi copiii se vor simţi stimulaţi în imaginaţie şi la orice poveste pe care o vor privi apoi – desen animat, un film ori alt spectacol – se vor gândi că ar putea să intre în locul personajelor, ar putea să facă faptele acelea chiar ei. În mod special vreau să înveţe ceva: să fie buni, generoşi şi cinstiţi”, spune actriţa Adriana Ioncu. Spectacolul „La joacă prin lumea poveştilor” va putea fi văzut miercuri, 5, şi joi, 6 februarie, de la ora 11.00.

„Cheiţa fermecată” şi „Miorlau” – spectacole realizate de actriţa Rodica Prisăcaru – vor fi prezentate în Sala Studio pe 3, respectiv 7 februarie. „Sunt, practic, ateliere demonstrative despre ceea ce înseamnă să mânuieşti păpuşile. Şi să vezi cu alţi ochi joaca – de fapt, un joc cu reguli şi o artă care nu are nimic superficial. Pentru că păpuşăria este o meserie, un meşteşug doar pentru cei însemnaţi, pentru cei foarte talentaţi…”, consideră teatrologul Adriana Teodorescu.

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” bucură publicul la acest sfârşit de săptămână cu alte două titluri din repertoriul celei de-a 65-a stagiuni.

Mâine, 25 ianuarie, de la ora 18.00, spectatorii vor putea vedea reprezentaţia „Sarea în bucate”, după Petre Ispirescu. Scenariul şi regia sunt semnate de Valentin Dobrescu, scenografia – de Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Alin Macovei-Moraru. Din distribuţie fac parte actorii Ionica Dobrescu, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Cosmin Dolea, Mugur Prisăcaru și Daniel Mirea.

Duminică, 26 ianuarie, de la ora 11.00, se va juca un spectacol de colecție: „Şoricelul şi balerina de porţelan”, după Al. T. Popescu. Adaptarea și regia îi aparțin Adrianei Stamate, scenografia este creația maestrului Eustațiu Gregorian, iar muzica îl are ca autor pe Alexandru Iosub. În distribuție: Ionica Dobrescu, Alis Ianoș, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Oana Stancu, Daniel Mirea, Iulia Cârstea și Rodica Prisăcaru.