Ponta i-a propus lui Băsescu comasarea prezidenţialelor cu europarlamentarele, acesta cere şi parlamentarilor să-şi depună mandatul

0
228
Victor Ponta

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, s-au întâlnit din nou, marţi seară, la Senat, printre temele discutate fiind posibilitatea comasării alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale anul viitor, prin scurtarea cu câteva luni a mandatului şefului statului. Ieri, premierul Victor Ponta a precizat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare, dar nu a menţionat când. În schimb, preşedintele PNL şi al Senatului, Crin Antonescu, a recunoscut că a avut o întâlnire, marţi seară, cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, dar pe tema MCV, ideea comasării alegerilor fiind evocată de către premier „colateral”. „Domnul Băsescu a solicitat o întâlnire cu premierul şi preşedinţii celor două Camere, pe tema MCV. Întâlnirea a fost aseară (n.r. – marţi seară), la Senat. Subiectul acesta a fost. (…) A fost colateral, nu a fost un subiect. La un moment dat, premierul Ponta i-a adus la cunoştinţă opţiunea sa sau a noastră, a USL, ca în 2014 să nu mai avem alegeri prezidenţiale la termen. (…) Nu a fost un subiect care să se dezbată, a fost pur şi simplu o idee evocată de Victor Ponta”, a declarat Antonescu ieri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3. Întrebat tot ieri, dar la Realitatea TV, dacă crede că se va ajunge la un acord cu preşedintele Băsescu pe această temă, Antonescu a răspuns: „Nu ştiu dacă e necesar un acord, dacă se găsesc pârghiile constituţionale lucrurile pot fi impuse”. Revenind la declaraţia premierului, acesta a explicat că organizarea alegerilor prezidenţiale în acelaşi timp cu cele europarlamentare ar asigura o campanie electorală de doar 1-2 luni şi ar evita situaţia în care România s-ar afla în perioadă electorală pe parcursul unui an întreg. „Este o idee, nu e nimic ascuns aici. Preşedintele nu mi-a dat un răspuns, nici nu avea cum aşa, imediat. Examinează ideea. (…) Să nu stăm iar tot anul în alegeri, adică în mai să avem alegeri pentru Parlamentul European, în noiembrie alegeri pentru preşedinte. Ar fi extraordinar de bine pentru noi, ca ţară. Uitaţi-vă ce înseamnă un pic de stabilitate, apropos de modul în care ne împrumutăm, apropos de cursul euro-leu, apropos de discuţiile cu FMI, care până la urmă au fost mai uşoare decât se anticipa. Totul vine de la faptul că avem stabilitate şi că, neavând alegeri, oamenii sunt mult mai raţionali. (…)”, a spuns Ponta. Primul care a făcut publică ideea organizării concomitent a prezidenţialelor şi europarlamentarelor în 2014 a fost vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu, care a declarat că USL ia în considerare această  variantă, existând şi ideea ca preşedintele să-şi preia mandatul mai târziu. Întrebat, marţi seară, într-o emisiune la Realitatea TV, dacă au fost discuţii la nivelul USL şi dacă se ia în considerare cuplarea alegerilor europarlamentare de anul viitor cu cele prezidenţiale, Chiţoiu a răspuns: „Da, luăm în considerare, au fost discuţii la nivelul USL. (…) Bineînţeles că vor avea loc ulterior negocieri cu preşedintele României, dacă este dispus să-şi întrerupă mandatul în luna mai – când vor fi alegerile europarlamentare, (…) – sau se va merge pe o formulă să se facă alegerile (n.r. – prezidenţiale) în luna mai şi să se preia mandatul la expirarea mandatului actualului preşedinte”. În replică la cele declarate de premier şi preşedintele Senatului, Traian Băsescu a spus aseară, într-o conferinţă de presă, că nu are încă o opţiune în privinţa comasării alegerilor, însă el este gata să-şi depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari. „Avem un precedent constituţional. Anul trecut CCR a refuzat comasarea alegerilor locale şi parlamentare, mă îndoiesc că vreo Curte din toată Europa, privind la acest precedent, ar accepta comasare de alegeri pentru Parlamentul European cu prezidenţiale, aici contradicţia e mult mai mare, temele sunt total diferite. (…) Singura variantă e cea care a funcţionat, alegeri simultane pentru Parlament şi preşedinte, lucru pe care l-aş îmbraţişa dacă mi-ar propune şi mâine acest lucru, în speranţa că vor respecta şi referendumul din 2009 (n.r. – privitor la reducerea numărului de parlamentari la 300). Mâine sunt gata să-mi depun mandatul cu cei 588 de parlamentari, să facem alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Asta presupune o revizuire a Constituţiei şi o depunere simultană a mandatelor de către preşedinte şi cei 588 de parlamentari”, a spus şeful statului. Întrebat cum o se pare idea organizării alegerilor prezidenţiale în mai 2014, dar preluarea mandatului să aibă loc în decembrie, Băsescu a răspuns: „Şi ce faci cu preşedintele ales în mai, sunt nouă luni, îi dai un cerc să se joace în jurul Palatului Cotroceni? (…) E o copilărie. (…) Mandatul meu se termină pe 22 decembrie, până pe 22 decembrie se plictiseşte bietul om, fără jurământ depus (…)”.