Institutul Cultural Român va găzdui marţi, 31 ianuarie, de la ora 18.00, un eveniment dedicat vieţii şi operei scriitorului Ion D. Sîrbu. Lansarea volumului „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii” de Clara Mareş (Ed. „Curtea Veche Publishing”, Bucureşti, 2011) va fi urmată de o dezbatere la care vor participa criticii literari Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, scriitoarea Doina Jela (redactorul cărţii), artistul Ion Barbu şi autoarea lucrării, Clara Mareş.
Dezbaterea va fi moderată de Angelo Mitchievici, directorul Departamentului „Ideologie şi Cultură” al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului din România. Întâlnirea este organizată în parteneriat de ICR, „Curtea Veche Publishing” şi IICCMER.
„Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii” este rezultatul a trei ani de cercetări în arhivele fostei Securităţi. Lucrarea expune detaliat şi cronologic cei peste 32 de ani de urmărire neîncetată, precum şi modul în care autorul memorabilelor „Adio, Europa!” sau „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” a făcut faţă acestei presiuni infernale. În contrapondere, sunt prezentate şi scrierile memorialistice sau literare publicate de Ion D. Sîrbu. Personajul conturat în paginile cărţii este un scriitor care încearcă să supravieţuiască liber şi curat, făcându-şi un crez din cuvintele „nu mă judecaţi după cele făcute, ci după cele ce le-am refuzat a le face”. (HotNews)
«Ion D. Sîrbu! Utopicul socialist blagian, dulce compătimitor al minerilor mitologici, erudit bufon metafizic, patriot mutilat sufleteşte, vajnic lup singuratic! Un Lear visând la Prospero, hărţuit de o Securitate faţă de care Caliban făcea dulce figura de… junghi intercostal.
Bufonul Gary! Poate cea mai spectaculoasă apariţie a epistolarului şi diarismului românesc după 1989, vecin de vitalism cu Petre Pandrea şi Ion Negoiţescu. Omul al cărui dosar de urmărire informativă face parte în chip dramatic din însăşi opera sa!
Mult mai mult decât în cazul unor Cioran, Blaga sau Noica, DUI-ul lui Gary Sîrbu este o capodoperă de suprarealism ubuesc şi grotesc gogolian, de (inutilă) inventivitate diabolică şi caricatură jalnică.
Supremul triumf, fie şi postum, al victimei: urmăritorii i-au devenit personaje. Oroarea devine deriziune hipnotică». (Dan C. Mihăilescu)
