Autorităţile judeţene: “Doljul este pregătit pentru iarnă”

0
630

Astăzi, la sediul SC Lucrări de Drumuri şi Poduri Dolj, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, au fost prezentate utilajele de deszăpezire din curtea societăţii, iar mesajul transmis de autorităţi a fost explicit: “Doljul este pregătit pentru iarnă, indiferent cât de grea ar fi aceasta”.

Conform reprezentanţilor Consiliului Judeţean Dolj, judeţul este pregătit de iarnă, în ceea ce priveşte deszăpezirea şi nu numai. “Avem 32 de utilaje de deszăpezire în proprietatea noastră, iar alte 43 pot fi contractate, în orice moment, de la alte societăţi. Acestea din urmă intervin doar la cererea SC LDP Dolj. Sunt două utilaje extrem de performante, mândria noastră, achiziţionate cu sume mari de bani, din fonduri europene, care sunt multifuncţionale. Am lângă mine, la această prezentare, întreg staff-ul CJ Dolj.  Vreau să mai menţionez că, în ultimii ani,  SC LDP nu are probleme financiare. Şi în perioada următoare vom achiziţiona utilaje, astfel încât judeţul să nu aibă probleme”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

La momentul actual, Doljul pare foarte bine pregătit pentru iarnă. “Suntem dotaţi din toate punctele de vedere, pentru a depăşi sezonul rece. Avem cele două utilaje  ultraperformante, care pot lucra în orice anotimp. Sunt multifuncţionale, putând efectua lucrări în orice anotimp. Referitor la sezonul de iarnă, avem la dispoziţie, în depozite, 3.000 de tone de nisip antiderapant, 3.000 de tone de sare, iar stocul de motorină este asigurat. Din ceea ce ştim, nu există, în ultimii 30 de ani, o asemenea situaţie, în care să fim pregătiţi cu totul  “, a spus Alin Golumbeanu, director general al SC LDP Dolj.