Un an bun pentru Ştiinţa, dar…

Paradoxal, deşi 2020 a fost cel mai bun din ultimii 25 de ani pentru Universitatea Craiova, la final dezamăgirea pluteşte. Contribuie şi impresia lăsată de derby-ul cu FCSB, dar şi faptul că s-au pierdut toate meciurile decisive. Statistic, echipa a avut un an deosebit. În total, 7 înfângeri, a pierdut în deplasare numai de două ori, a fost pe primul loc destule runde, atât în sezonul trecut, cât şi în cel actual, a avut două serii de 7 succese, a fost la numai 60 de minute de titlu. A fost aproape de a câştiga un campionat după 29 de ani, nici Craioveanu şi compania, în 1995, n-au avut asemenea parcurs, ei pierzând şansele la titlu cu 11 etape înainte de final. Şi totuşi, sentimentul este de nemulţumire, de insatisfacţie, dar mai ales de lipsă de speranţă. Şi cauza principală este ratarea momentelor importante, cedarea  meciurilor decisive. Craiova a pierdut absolut toate jocurile care au fost „a fi sau a nu fi”. A fost eliminată de Poli Iaşi din Cupa României, a pierdut „finala campionatului”, cu CFR Cluj, chiar acasă, a fost eliminată din priul tur european de minuscula Tbilisi şi a pierdut duelul direct pentru primul loc şi pentru titlul de campioană de iarnă, cu FCSB. Tot ce a avut o miză, mai mică sau mai mare, Craiova a pierdut, a clacat atunci când era mai important, s-a înecat la mal, a vărsat găleata aproape plină cu lapte, etc.

Deşi au fost decenii de neîmpliniri, de non-performanţă, lipseşte şi acum confirmarea. S-au  pierdut meciurile care contau cel mai mult, echipa a decepţionat când trebuia să concretizeze, a creat această impresie de lipsă de forţă, deşi, evident, tot ea, prin rezultatele remarcabile şi parcursul bun, a ajuns în acele posturi, de a da bătălii decisive. În alte vremuri, Ştiinţa termina pe locurile 7, 9, 12, etc. sau evita retrogradarea in extremis, dar, paradoxal, nu exista atâta frustrare. Fiindcă era de ajuns să baţi o mare rivală şi totul era salvat, totul era OK. Lumea accepta delăsarea, superficialitatea sau trecea cu vederea inclusiv meciurile aranjate, dacă reuşeai să câştigi când toate reflectoarele erau pe tine. Şi atunci, publicul se consola cu ideea că echipa are totuşi valoare, dar mai ales spirit şi poate oricând exploda. Astfel se explică sezoane în care abia ne salvam de la retrogradare şi ajungeam să jucăm finale de Cupa României, campionate în care nu contam la vârf, dar produceam surprize. La noi, speranţa este alimentată de meciurile importante, de derby-uri. Expresia „poţi pierde cu oricine, dar nu cu Steaua şi Dinamo” nu este folclor, deşi nu mai avem de a face nici cu Steaua, nici cu Dinamo, ci cu FCSB şi CFR. Poate fi valabilă sintagma „campionatul se câştigă contra echipelor mici”, dar nefiind adjudecat, nu-i putem acorda credit în Bănie. Faţă de alte perioade, acum clubul este organizat mai bine, există condiţii, este o echipă solidă, care an de an se luptă cel puţin pentru podium. Este ca o maşină fiabilă, cu care îţi faci treaba, te duce la servici şi acasă, dar nu-ţi poate oferi senzaţii tari, nu poate ajunge în locuri exotice, este limitată. Aici apare problema, la această graniţă invizibilă, de care nu poţi trece nici măcar întâmplător. Nu vorbim de „totul sau nimic”, fiindcă noi, spre deosebire de alţii, am văzut cum e să mai avem nimic. Numai că Universitatea nu a fermecat de-a lungul timpului fiind cea mai bună, cea mai constantă, ci fiindcă a fost o echipă care ieşea din tipare. La Craiova este preferabil să faci un sezon memorabil, pe care să-l povesteşti generaţiilor următoare, decât să ai câteva campionate bune, dar din care să nu rămâi cu amintiri grozave. Nu sunt de neglijat Cupa cucerită acum doi ani şi lupta pentru titlu de anul acesta, dar n-am lăsat impresia că am fost cei mai buni. Când pierzi de atâtea ori cu rivalele, ţi-e greu să pretinzi supremaţia. Echipa nu cucereşte şi nu te cucereşte. Poate şi lipsa unor jucători seducători, dezechilibranţi alimentează această impresie. Koljic e golgheter, Mihăilă avea viteză, Cicâldău e constant, dar echipa nu mai are un Mitriţă sau Băluţă, ca să nu mai  adăugăm că piticii atomici erau şi olteni, iar mândria regională este exacerbată la noi. Aşadar, la final de an, starea de nemulţumire este neîndreptăţită, însă cea de neîmplinire este reală. Aşa e la Craiova…