Expoziție în cadrul proiectului educațional „Farmecul creației”

0
457

În cadrul proiectului de parteneriat educațional „Farmecul creației” pe care Liceul Tehnologic Special „Pelendava” îl desfășoară împreună cu Centrul de Detenție Craiova și Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, zilele trecute s-a deschis o expoziție cu icoane și mai multe lucrări de pictură, având ca tematică sărbătorile de iarnă. Realizate de elevi din ciclurile gimnazial și liceal, acestea sunt prezentate pe simezele Salonului Medieval, unde vor putea fi admirate până pe data de 10 ianuarie 2019.

Scopul proiectului este „punerea în evidență a potențialului creativ al elevilor din Centrul de Detenție Craiova, sublinierea rolului educativ terapeutic pe care îl are arta în educația specială, încurajarea exprimării creativității și expresivității prin artă, cunoașterea și înțelegerea frumosului din natură, artă și viața socială”.

Potrivit prof. Dan Nica, artist plastic, proiectul va continua cu alte asemenea evenimente cu tematică, organizate la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. De 1 și 8 Martie elevii vor confecționa mărțișoare și felicitări, pentru aprilie vor pregăti expoziția „Sărbătorile pascale în ochi de copil”, iar de 1 Iunie vor primi meritatele diplome, însoțite de surprize de ziua lor.

Prof. Dan Nica este coordonator al proiectului „Farmecul creației” împreună cu profesorii Ralitica Tașcu-Stavre (director), Daniela Cherchelan, Cristiana Popa, Maria Ungureanu, Luminița Popescu și Daiana Cîrlugea.