Pentru ei, soarta nu a fost una foarte bună. Abandonaţi de părinţi, cu dificultăţi de dezvoltare, suferinzi , unii fără speranţe de recuperare, micuţii din Centrul „Noricel” aşteaptă, zi de zi, o speranţă. Sunt plini de viaţă, râd cu tot sufletul şi se ataşează de oricine le dă bineţe. Pentru ei, venirea lui Moş Crăciun este prilej de bucurie. Ieri, „Moşul” i-a avut ca trimişi speciali pe elevii Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova.
Copiii care sunt la Centrul de Plasament „Noricel” au parte de toată atenţia cadrelor de acolo. Cabineta eltra-dotate, cadre care sunt profesioniste în adevăratul sens al cuvântului asigură tot ceea ce este posibil pentru o viaţă cât mai bună. Micuţii sunt plini de viaţă, o parte fiind incluşi în învăţământul de masă, la Şcoala din vecinătate – Şcoala Gimnazială „Ion Ţuculescu”. Cu toţii, sar în braţele oricui le acordă atenţie. „Când îi vedeţi, nici nu aţi şti că sunt copii cu probleme. Sunt scumpi şi le dau fericire şi celor care intră în contact cu ei. O să vedeţi când ajungem acolo”, a precizat prof. Iuliana Gheorghe, inspector pentru învăţământul special, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Şi, a fost perfect adevărat. Printr-un efort generos, Colegiul Militar Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova a oferit copiilor cadouri, 19 elevi ai instituţiei jucând rolul lui „Moş Crăciun”. „Pentru noi este ceva extraordinar să-i ajutăm pe aceşti micuţi, care au nevoie de atenţia noastră. Atât cât putem ne dorim să le oferim bucurii. Vom veni şi în continuare şi îi vom sprijini”, a declarat prof. Zamfirică Petrescu, director adjunct al Colegiului „Tudor Vladimirescu”.
Bucurie sinceră
Ceea ce spunea Iuliana Gheorghe s-a adeverit la faţa locului. Copiii s-au strâns în jurul colegilor lor mai mari şi au intrat foarte repede în contact cu ei. Relaţionarea a fost perfectă. „Suntem bucuroşi de această vizită şi, aşa cum observaţi, încercăm şi reuşim să le creem condiţii moderne de viaţă. Avem un sprijin important şi din partea Consiliului Judeţean Dolj, care ne ajută ori de câte ori este nevoie. Uitaţi-vă cât de fericiţi sunt că vine Moşul şi o să vedeţi câte ştiu” – prof. Monica Laura Cara, director al Centrului „Noricel”. Cu zâmbete pe faţă, cu priviri limpezi, copiii nu au rămas datori lui „Moş Crăciun” şi, fiecare, după puteri, a recitat sau a cântat ceva. Apoi, după primirea darurilor, s-au unitat în pungi şi s-au bucurat.