România nu va organiza turneul preolimpic

0
350

Calificarea pentru Rio se joacă tot în Danemarca

Federaţia Internaţională de Handbal a decis să schimbe criteriile de atribuire a turneelor preolimpice. Dacă până în urmă cu 4 ani, ţările gazdă erau decise în urma locurilor 2-4 ocupate la Campionatul Mondial din anul preolimpic, acum Mustafa & Co au hotărât ca aceste turnee să fie acordate pe considerente pur economice.

Astfel, locul 3 ocupat de naţionala noastră la întrecerea încheiată duminică nu îi oferă niciun avantaj în lupta pentru calificare la Jocurile Olimpice. România nu a avut practic nicio şansă într-o dispută cu Danemarca, ţară care obţine regulat dreptul de a organiza Campionate Mondiale şi Europene, atât la feminin, cât şi la masculin. Informaţiile încă nu au fost confirmate oficial de IHF, dar lucrurile par deja lămurite. Turneul preolimpic din care face parte şi România (alături de Danemarca din grupă mai fac parte Muntenegru şi Uruguay; se califică primele două clasate) se va desfăşura în 17-20 martie 2016 la Herning, aceeaşi arenă care a găzduit o grupă şi fazele finale ale Campionatul Mondial. În respectiva locaţie, România i-a suflat Danemarcei medaliia de bronz la CE 2010 (scor 16-15) şi a eliminat-o în sferturile de finală la CM 2015 (scor 31-30 după prelungiri, 27-27 în timpul regulamentar)

“Încă nu avem o confirmare oficială, dar dacă este aşa suntem dezamăgiţi. Din păcate, suntem încă o ţară mică, dar ne ducem acolo să ne calificăm la Jocurile Olimpice”, a declarat, pentru Pro Sport,  Alexandru Dedu, preşedintele FRH

De remarcat faptul că nu numai România se află într-o astfel de situaţie. Olanda, vicecampioană mondială, şi Polonia (locul 4) au pierdut la rândul lor dreptul de organizare al turneelor preolimpice.

Francezii au anunţat deja că vor organiza turneul preolimpic la Metz, deşi naţionala ţării lor s-a clasat abia pe locul 7. Franţa va juca în acelaşi turneu cu Olanda, Japonia şi Tunisia.

Polonia a pierdut dreptul de a organiza turneul în defavoarea Rusiei. Din respectiva grupă mai fac parte Suedia şi Mexic.

Privind organizatoarele celor trei turnee, o decizie va fi făcută public, după Crăciun.