Peste 1,5 miliarde de euro pentru proiecte PNDR în 2015 / Jumătate din totalul cererilor de finanţare, doar pe o singură schemă

0
363

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a închis în data de 18 decembrie 2015 ultimele sesiuni de primire a proiectelor aferente submăsurilor din cadrul PNDR 2014 – 2020 deschise în acest an. În perioada 25.03.2015 (când a fost deschisă prima sesiune de primire a proiectelor prin PNDR 2020) şi până la 18.12.2015, A.F.I.R. a primit 7.697 de cereri de finanţare. Valoarea totală fiind de peste 1,55 miliarde de euro. Aproape jumătate din fondurile solicitate au fost pe Submăsura 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” – 704 proiecte, însumând peste 717,59 milioane de euro.

Cererile de finanţare depuse au fost astfel:

Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – 2.874 de cereri de finanţare, însumând 120,77 milioane de euro.

Submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” – 668 de cereri de finanţare, dintre care 344 privesc sectorul vegetal, însumând 266,29 milioane de euro.

Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole” – 81, însumând 67,04 milioane de euro.

Submăsura 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole” – 65 cereri de finanţare, însumând de 28,26 milioane de euro,

Submăsura 4.2a „Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” – 6 proiecte, însumând aproximativ 1,37 milioane de euro.

Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” – 1.254 de cereri de finanţare, însumând 16,51 milioane de euro.

Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale” – 1000 cereri de finanţare, însumând 59,89 milioane de euro.

Submăsura 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole” – 502 proiecte, însumând aproximativ 76 milioane de euro.

Submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – 35 de cereri de finanţare, însumând 33,69 milioane de euro.

Pentru componenta de irigaţii din cadru Submăsurii 4.3 – 86 de cereri de finanţare, însumând 87,11 milioane de euro.

Submăsura 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” – 704 proiecte, însumând peste 717,59 milioane de euro.

Submăsura 7.6 „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural” – 244 cereri de finanţare, însumând peste 82 de milioane de euro.

Submăsura 19.1 „Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală” – 178 de cereri de finanţare, în valoare totală de 2,44 milioane de euro.