„Descoperă-ţi oraşul în care locuieşti!”, cu studenţi de la Litere şi membri ai Asociaţiei „Dimanche”

0
303

În perioada 10 septembrie – 31 decembrie, Asociaţia „Dimanche” din Craiova derulează proiectul „Descoperă-ţi oraşul în care locuieşti!”, realizat cu finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului judeţului Dolj pentru activităţi de tineret pentru anul 2015. În cadrul acestuia, peste 400 de studenţi şi masteranzi ai Facultăţii de Litere de la Universitatea din Craiova şi-au propus să contribuie la o mai bună cunoaştere a oraşului în care locuiesc, la o redescoperire a patrimoniului cultural al Craiovei, în contextul identităţii europene.

Grupul-ţintă al proiectului a fost format din membrii Asociaţiei „Dimanche” şi din studenţii şi masteranzii Facultăţii de Litere de la Universitatea din Craiova. Tinerii studenţi, îndrumaţi de cadrele didactice universitare Daniela Dincă şi Mihaela Popescu, au participat la diferite activităţi, care au inclus şi vizite la principalele instituţii de cultură din oraş, având ca scop redescoperirea Craiovei. Aceştia au asistat la dezbateri, discuţii, dar au şi diseminat, la rândul lor, informaţiile primite. Pentru mulţi dintre ei, proiectul s-a dovedit o şansă extraordinară de a cunoaşte oraşul în care locuiesc şi studiază.

„Acţiunile desfăşurate în cadrul proiectului au contribuit la descoperirea şi promovarea Craiovei de studenţii Facultăţii de Litere, cu atât mai mult cu cât unii dintre aceştia, provenind din diferite regiunea Oltenia, nu au avut ocazia, până acum, să cunoască oraşul din punct de vedere cultural, arhitectural şi patrimonial. A fost impresionant să vezi cum tineri studenţi veniţi din alte localităţi erau bucuroşi că au şansa să vadă, pentru prima oară, colecţiile găzduite de Muzeul de Artă sau să afle detalii despre ritualurile din zona Olteniei, chiar de la specialişti”, a declarat conf. univ. dr. Daniela Dincă, potrivit unui comunicat de presă. La finalul proiectului, tinerii au participat şi la un concurs de creaţie, care a presupus concepţia şi machetarea unui model de calendar care să promoveze cele mai frumoase zone şi clădiri din oraş.

Proiectul „Descoperă-ţi oraşul în care locuieşti!” şi-a propus implicarea tinerilor prin activităţi de voluntariat în viaţa culturală a Craiovei, identificarea valorilor culturale ale oraşului în care locuiesc şi conştientizarea importanţei lor, formarea tinerilor în spiritul promovării valorilor culturale şi al democraţiei participative, organizarea de activităţi care promovează formarea tinerilor ca buni cetăţeni, cunoaşterea şi respectarea normelor morale, a normelor civice, cunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor cetăţeneşti în scopul convieţuirii armonioase cu semenii.