Recital al pianistei Adela Liculescu – vineri, la Filarmonica „Oltenia”

0
514
Adela Liculescu

Filarmonica „Oltenia” vă invită vineri, 27 decembrie, ora 19.00, la un recital de pian susținut, în cadrul stagiunii de muzică de cameră, de tânăra pianistă Adela Liculescu, craioveancă de origine. Acesta va interpreta Sonata în Fa minor, op. 2, nr. 1, de Ludwig van Beethoven; Sonata în La minor, op. post. 143, D. 784, de Franz Schubert; Venezia e Napoli, de Franz Liszt; Suita „Gaspard de la nuit: Trois poèmes pour piano d’après Aloysius Bertrand”, de Maurice Ravel. Biletele se găsesc la Agenția Filarmonicii (deschisă în zilele de 23, 27 și 30 decembrie între orele 10.00 – 14.00 și 16.00 – 20.00) și costă 10 lei (pentru elevi, studenți, pensionari – 5 lei).

Adela Liculescu s-a născut la Craiova, în anul 1993, şi a început studiul pianului la vârsta de patru ani. Este absolventă a Liceului de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, unde a studiat pianul sub îndrumarea prof. Mariana Ilie şi a maestrului Mihai Ungureanu. În prezent este studentă la Viena, la Universität für Musik und darstellende Kunst (clasa prof. Martin Hughes).

Are un impresionant palmares competiţional, în care, între altele, figurează Premiul al V-lea şi Premiul Special „Molly Joó-Máthé” – 14th International Beethoven Piano Competition (Viena, 2013); Premiul I la Concursul „Elena Rombro-Stepanow Klavierwettbewerb” (Viena, 2012); Premiul I la Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală (ediţiile 2007, 2009-2012); Marele Premiu la Concursul Internaţional „Craiova-Piano” (2006-2012); Premiul I la Concursul Internaţional de Pian „Carl Filtsch” (Sibiu), la toate cele trei categorii de vârstă, Premiul I de excepţie la Concursul Internaţional de Pian „Pro Piano” (Bucureşti, 2003 şi 2004) ș.a. În perioada 2001-2012 a participat la mai multe ediţii ale unor cursuri de măiestrie interpretativă, unde s-a perfecţionat cu reputați pianişti din Germania, România, Austria, Marea Britanie, Elveţia, Franţa și nu numai.

Adela Liculescu a susţinut recitaluri şi concerte pe scene renumite din ţară şi din străinătate, precum Ateneul Român, Sala Radio, Filarmonicile din Craiova, Sibiu și Râmnicu Vâlcea, Musikverein (Viena/Austria), Centrul Cultural „Gasteig” – Munchen, Palatul Albrizzi din Veneţia ş.a. A fost invitată în repetate rânduri să susţină la Sala Radio „Alfred Alessandrescu” din Bucureşti minirecitaluri transmise în direct de postul Radio România Cultural, în cadrul emisiunii „Muzicieni de azi… muzicieni de mâine…”. A concertat în Piaţa Festivalului „George Enescu” (Bucureşti, 2007) şi în cadrul unor manifestări artistice de prestigiu.

Ca bursieră SoNoRo (2010, 2011, 2012), precum şi ca laureată a Concursului „Premiile Orange pentru tineri muzicieni”, a avut ocazia să interpreteze muzică de cameră în compania unor muzicieni consacraţi: Domenico Nordio, Diana Ketler, Alexander Sitkovetsky, Corinne Chapelle, Natalia Lomeiko, Răzvan Popovici, Erich Oskar Hütter, Julian Arp etc. În stagiunea 2013 – 2014 Adela Liculescu va interpreta concerte cu orchestra şi va susţine recitaluri la Filarmonicile din Berlin şi München (Germania), Ateneul Român din Bucureşti ş.a.