Pompierii – „Moş Crăciuni” pentru bătrânii instituţionalizaţi

0
339

Ca în fiecare an, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj vin în sprijinul bătrânilor aflaţi în suferinţă. Încărcaţi cu daruri, vineri, pompierii au trecut pragul Modulului „Sfânta Maria” din Craiova şi Centrului de bătrâni „Sfântul Dumitru” din oraşul Filiaşi, unde au reuşit să aducă un zâmbet de bucurie printre lacrimile apărute pe feţele brăzdate adânc de suferinţă şi durere. Pe lângă fructe şi cozonaci, reprezentanţii ISU Dolj au lăsat în cele două centre aparatură electric şi electrocasnică, mai mult decât utilă celor care îşi desfăşoară activitatea acolo. „Este o misiune deosebită faţă de activitatea noastră de zi cu zi. În ajun de sărbători venim în mijlocul oamenilor şi încercăm să le aducem un strop de bucurie. În cele două centre sunt peste 140 de persoane cărora sperăm că le-am adus lucruri care să le fie de folos”, a precizat mr. Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.