Arafat: Trei centre noi pentru preluarea pacienţilor cu arsuri majore vor fi înfiinţate în România

0
386
Raed Arafat

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că în următorii doi ani şi jumătate în România vor fi înfiinţate încă trei puncte medicale care să preia pacienţii cu arsuri majore, în Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi. Prezent la Alba Iulia, la inaugurarea secţiei UPU – SMURD de la Spitalul Judeţean Alba, Arafat a menţionat, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Sănătăţii derulează un program finanţat de Banca Mondială, iar în cadrul acestuia va fi realizat un proiect special pentru înfiinţarea a trei centre noi, pe lângă Bucureşti, în care să fie preluaţi şi trataţi pacienţii cu arsuri majore. „Până acum, aţi observat, totul ducem la Bucureşti. Orice se întâmplă, un ars grav, imediat merge la Bucureşti. În următorii 2 ani, 2 ani şi jumătate, cu programul Băncii Mondiale, să reuşim să avem un număr de paturi de «arşi», cel puţin în încă trei locuri din ţară în afara Bucureştiului. La secţiile de «mari arşi » nu îţi trebuie zeci de paturi, de regulă vorbim de patru până la şase paturi de bolnavi, pe care noi îi numim «arşi mari»”, a spus Arafat. Potrivit acestuia, noile centre care vor prelua şi trata pacienţii cu arsuri majore vor fi la Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi, iar în paralel se va moderniza şi Spitalul de Arşi din Bucureşti. El a adăugat că, astfel, nu vor mai fi transportate toate cazurile de pacienţi cu arsuri grave la Bucureşti, ci la centrul regional cel mai apropiat. „Din păcate, am trecut prin fenomene care ne-au arătat că putem să avem un număr mare de pacienţi arşi deodată. Discoteca de la Sighetul Marmaţiei, care ne-a produs în prima fază şapte «arşi mari» şi apoi încă nouă «arşi mari», la câteva ore, accidentul de la Mina Petrila şi multe alte situaţii care produc doi, trei, patru «arşi mari». La acestea se adaugă situaţiile care apar zilnic, cel puţin în două-trei judeţe mai apare câte un «ars mare» de la un incendiu sau un accident de muncă”, a explicat secretarul de stat.