Aleşii locali nu au lăsat de-o parte ambiţiile politice nici cu două zile înainte de Crăciun. Chiar dacă s-au declarat cuprinşi de spiritul sărbătorilor de iarnă, aceştia au început să se atace chiar şi în ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal, pe anul 2011. Cu observaţia că, de data aceasta, s-au adaptat la ironii de sezon: scrisori trimise lui Moş Crăciun – Solomon sau „La Mulţi Ani, vă las în continuare la conferinţa de presă” sunt doar două din remarcile care au putut fi auzite, de la microfon, în sala plină de luminiţe a plenului.
Primarul Antonie Solomon a cerut, încă de la începutul şedinţei, ca întrebările pe care ar fi trebuit să i le adreseze consilierii să fie puse în scris, din raţiuni ce ţin de urgentarea şedinţei. „Vă propun să faceţi interpelările în scris, pentru că este o şedinţă destul de lungă, mai este şi Revoluţia, şi o să vă răspund în 30 de zile”, a venit îndemnul acestuia. „Indiferent că e Ajunul Crăciunului, responsabilitatea în faţa craiovenilor tot ne apasă pe umeri”, i-a replicat, instantaneu, consilierul PD-L Marian Vasile de la prezidiu, acesta fiind şi preşedintele şedinţei. Dar acesta nu a fost decât semnalul pentru începutul unei dispute care a ţinut capul de afiş al întregului plen.
Pianistul, care e violonist, i-a provocat la gâlceavă
Nici nu se încălziseră bine microfoanele că a avut loc şi prima ciocnire, scurtă, dar scânteietoare ca un foc de artificii. Meciul mai vechi dintre primar şi consilierul PDL Ani Gheorghe şi-a consumat un nou episod, de această dată pe teme culturale. Mai exact, segmentul preferinţe muzicale. “Pianistul” – care era, de fapt, violonistul Liviu Prunaru – a provocat reacţia consilierului Gheorghe, care i-a reproşat lui Solomon că nu îl face Cetăţean de Onoare pentru că nu are cum să-l cunoască, neavând educaţie muzicală. „Nu aţi auzit de pianişti pentru că dumneavoastră ştiţi doar cântăreţii de muzică populară”, a fost atacul acesteia. “De, domne, nu sunt intelectual ca voi, nu pot să mă ridic la acest nivel. Şi ştiţi ce… chiar îmi pare rău că v-am adus în CLM Craiova”.
Dincă şi colindul său
După ce aleşii locali au votat ca interpelările, ca şi răspunsurile, să fie transmise de la microfon, şi nu în scris, edilul-şef, vizibil iritat, s-a ridicat de la prezidiu şi a ieşit din sală. Nu înainte de a le transmite consilierilor urarea de sub brad. „Magia Crăciunului să vă aducă bucurie în suflet şi Anul Nou să ne facă mai buni. La Mulţi Ani!, şi vă las în continuare la conferinţa de presă”, a spus Solomon, făcând aluzie la mesajele politice pe care susţine că le practică aleşii locali PDL. După ce primarul a părăsit sala, viceprimarul Mărinică Dincă şi-a scos tableta electronică şi a început colindul. “Eu mă pregătisem pentru această şedinţă. Am venit aici numai cu gânduri bune, venisem cu colindul, am adus şi un material video cu proiectele noastre pe care să le urmărim. Dar am senzaţia că există aici oameni pe picior de război şi cred că trebuie să ne gândim tot timpul la familie, pentru că, atunci când ne gândim la familie, avem tot timpul un gând bun”.
Dilema lui Cherciu: cine e şeful, aici?
În urma mesajului ironico-împăciuitor al viceprimarului, s-au dezlănţuit consilierii. Primul a fost alesul local PDL Dan Cherciu, care a tradus comportamentul primarului într-o singură frază: „Încă o dată a dovedit cine e tătucul şi cine sunt cei răi în Primărie”. În aceeaşi notă, consilierul Nicolae Marinescu a vorbit despre conflictul dintre CLM Craiova şi Executivul reprezentat de primarul Antonie Solomon. «Sunt destul de neplăcut surprins să constat că, după 22 de ani, distingem chestiuni foarte simple care ţin de democraţie, care înseamnă dialog şi respect al partenerului. Nu există democraţie în care unul singur are dreptate. Desfiinţasem, din fericire, cuvântul „eu” şi îl înlocuisem cu „noi”. Constat însă că acest pas înainte pe care îl făcusem s-a dus. Există o dictatură a Executivului asupra consilierilor locali. De Ziua Craiovei, CLM Craiova a fost desfiinţat, a fost dat la o parte. Unii dintre dumneavoastră, nu de puţine ori, aţi manifestat insatisfacţie pentru răspunsurile primite. Cum e posibil aşa ceva? Punctul culminant a fost ieri, când nu s-a mai participat nici la comisii. Păi ce este asta?».
Solomon, între Ludovic al XIV-lea şi Moş Crăciun
Nici consilierii de la PNL nu s-au dat în lături de la a-l critica pe edil. În lipsa acestuia, liberalul Emilian Ştefârţă l-a acuzat că blochează toate iniţiativele urbanistice importante. «Cine a dat dreptul primarului să obstrucţioneze o comisie a Consiliului Local, cine i-a permis să ţină în sertar proiectele unor oameni care doreau să investească bani mulţi aici? Se încearcă, domnilor colegi, de o bună bucată de timp, să înţelegem cine e şeful în Primărie. După ce s-au ascuns scaunele de la prezidiu, după ce s-a şters pista de biciclete din parc, după ce au fost luate atribuţii, acum s-a obstrucţionat Comisia de Urbanism, lucru care le întrece pe toate. Domnule primar – mă adresez în lipsă… Dacă Ludovic al XIV-lea spunea „statul sunt eu”, dumneavoastră nu puteţi să spuneţi “Craiova sunt eu”. Sunteţi doar un primar al acestor ani, cu realizări notabile, într-o vreme cu bani mulţi». Pentru că aleşii aveau mai multe dileme, preşedintele de şedinţă, Marian Vasile, i-a trimis la măsuţa cu hârtie şi creion. “Scrieţi-i, nu lui Moş Crăciun, ci primarului. Poate după ce termină cu Ajunul Crăciunului o să vă şi răspundă. Ar fi trebuit să fie aici domnul primar, dar nu este. Deci, scrieţi-i”.
Ce vrea consilierul Mincu de la Moş Crăciun?
Răspunsul corect l-a dat chiar el, în plenul de ieri. Emoţionat până la lacrimi de scrisoarea unei fetiţe bolnave către Moş Crăciun, liberalul Lucian Mincu a devenit, brusc, fără vreo legătură cu subiectul anterior, cel mai înflăcărat fan al stadionului “Ion Oblemenco”. Alesul local i-a implorat pe edili să facă tot posibilul ca, la anul, să modernizeze stadionul. “Cu riscul de a mă considera patetic, aş vrea ca Moş Crăciun să ne aducă, pentru anul viitor, acel proiect al modernizării stadionului”, a spus Mincu. Viceprimarul Mărinică Dincă a promis mai mult decât un stadion, chiar şi o echipă de fotbal pentru anul viitor.
Taxe mai mici cu 5%, în 2012
Consilierii municipali au votat, în plenul de ieri, cu unanimitate, proiectul taxelor şi impozitelor care se vor încasa de la craioveni în 2012. La propunerea alesului PDL Dan Cherciu, impozitele pentru clădiri şi terenuri au scăzut cu 5%. Consilierul PSD Gheorghe Nedelescu a propus, de asemenea, să fie scutiţi de la impozitul pe mijloc de transport posesorii motocicletelor cu ataş adaptate pentru persoanele cu handicap, precum şi reducere cu 95% a impozitului pentru automobilele-hibrid şi a celor electrice.
LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU