Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a participat, ieri, la Forumul Economic România-Turcia din Istanbul. În cadrul acestuia, oamenii de afaceri turci au fost invitaţi să investească în sectoarele-cheie ale economiei româneşti şi în proiecte generatoare de export către pieţele europene, cât şi pe terţe pieţe. “Comerţul şi cooperarea economică sunt domenii strategice de interes reciproc pentru România şi Turcia. Cooperarea economică româno-turcă are o tradiţie îndelungată, cu deosebire în domeniul energiei. România oferă în continuare numeroase oportunităţi de investiţii, pentru companiile turce în domeniul energiei neconvenţionale, componentelor auto, industriei alimentare, construcţiilor, agriculturii. Totodată, încurajăm şi sprijinim companiile româneşti să-şi sporească prezenţa pe piaţa turcă”, se precizează într-un comunicat de presă.