Aproximativ 3.000 de militari au participat, în această dimineață, pe terenul de instrucţie Ghencea din Capitală, la repetiţiile pentru parada militară de 1 Decembrie. Sâmbătă, va avea loc repetiţia generală, în zona Arcului de Triumf din Bucureşti.
“Simbolistica paradei militare de anul acest este orientată spre Centenarul Marii Uniri, de la 1 Decembrie 1918. Anul acesta, vor participa la parada militară naţională un număr de peste 4.000 de militari care vor trece pe sub Arcul de Triumf. Pentru prima dată, vor trece o serie de detaşamente care amintesc de tradiţiile poporului român, de luptele duse în Primul Război Mondial pentru reîntregirea României. De asemenea, în acest an, la parada militară, vor participa în jur de 500 de militari străini constituiţi în 21 de detaşamente, din 20 de ţări, cu un număr de peste 200 de mijloace tehnice, atât ale Armatei României, cât şi ale ţărilor partenere”, a declarat generalul-locotenent Adrian Tonea, cel care coordonează pentru al patrulea an consecutiv parada de 1 Decembrie.
Astfel, vor zbura deasupra Arcului de Triumf în jur de 50 de mijloace aeriene, respectiv elicoptere IAR 330, IAR 99 Şoim, F-16, F-18 ale forţelor armate canadiene, C-130 Hercules, C-27J Spartan, dar şi piloţii celei mai îndrăgite formaţii de acrobaţie aeriană din România, “Iacării Acrobaţi”.
MiG-urile vor survola în alte localităţi din ţară, unde se vor desfăşura parade militare locale. “Se coordonează acum pentru a realiza trecerea în cât mai multe localităţi din ţară, atât la Alba Iulia cât şi în reşedinţele de judeţ şi alte localităţi în care se desfăşoară ceremoniale cu trupe”, a completat Adrian Tonea.