Mangia, pentru presa din Italia: “La Craiova, promisiunile sunt respectate”

0
413

Într-un interviu pentru presa din Italia, antrenorul Universităţii Craiova, Devis Mangia, a declarat că echipele care se luptă pentru titlu în România sunt de nivelul primelor clasate din Serie B sau al celor care se luptă pentru evitarea retrogradării în Serie A.

„Primele trei-patru echipe din Liga I sunt comparabile cu cele de pe primele locuri în Serie B în Italia sau cu cele care luptă să rămână în Serie A. CFR Cluj şi FCSB sunt cele mai puternice, asta şi fiindcă au mijloace importante“ a spus Mangia pentru calciomercato.com.

Mangia le-a spus italienilor că se simte bine în Bănie, iar obiectivul Craiovei este să ajungă să se bată pe termen lung cu FCSB şi CFR, dar şi să crească jucători pentru a-i vinde în fiecare an.

„Mă simt bine în România, fiindcă sunt la un club care vrea să crească şi pas cu pas îşi fixează nişte obiective. Important e să se evite stagnarea, dacă ne oprim, nu-mi face plăcere. Obiectivul este să ne consolidăm la vârful clasamentului, pentru a lupta pe termen lung cu CFR Cluj şi Steaua. Acesta e obiectivul sportiv, dar mai există şi unul economic, cel de a creşte şi a vinde jucători. Avem un buget de şase milioane şi jumătate de euro, dar în acest an am vândut jucători pentru cinci milioane şi jumătate. Avem câţiva jucători foarte interesanţi, trei dintre ei sunt şi la naţională. La Craiova se poate juca fotbal. Proiectele încep să fie realizate. Primii bani care sunt cheltuiţi sunt de regulă pentru centrul sportiv, terenuri, săli, echipamente moderne şi de calitate. Acela e punctul de plecare. Apoi vine stadionul. Avem unul de nivel european, de 30.000 de locuri, foarte frumos“, a explicat italianul.

Mangia a declarat că are raporturi ideale cu finanţatorul clubului, Mihai Rotaru şi că discută permanent cu acesta, în condiţiile în care nu există un director sportiv care să intermedieze realaţia.

„Discut doar cu el, fiindcă nu vrea directori sportivi. Câteodată e dificil să fii în postura unui manager, dar e frumos să vezi că promisiunile sunt respectate în totalitate. La început mi-a adus la echipă un secund şi un preparator fizic. Apoi, patronul a dorit un preparator care să se ocupe de recuperarea fizică şi mi-a spus să aduc un italian. Apoi a vrut un analist video şi mi-a spus din nou să apelez la un italian. În cele din urmă a venit şi un antrenor cu portarii şi tot el (Mihai Rotaru, n.r.) a instatat să aduc un italian. Aşa că acum staff-ul este compus din 9 persoane, majoritatea italieni, după cum a vrut patronul, doi români şi un bulgar (Valentin Iliev, n.r.)“.

Devis Mangia spune că nu este tentat să plece de la Craiova, deoarece „aici se poate face fotbal”.

„Îmi place să locuiesc peste hotare. După experienţa cu naţionala Under-21, a încolţit în mintea mea ideea să antrenez în afara Italiei. Exista bariera limbii, dar engleza m-a ajutat şi restul vine de la sine. Înainte de a mă despărţi de Craiova şi de un conducător ca acela pe care îl am, ar trebui să mă gândesc bine, chiar foarte bine. La Craiova se poate face fotbal şi asta e tot ce-şi poate dori un antrenor“, a spus Devis Mangia, care le-a spus jurnaliştilor italieni că echipa sa s-a clasat pe podium după 23 de ani şi a cucerit un trofeu după 25 de ani.

Tehnicianul italian a dezvăluit că în sezonul 2013-2014 a existat ocazia să fie numit pe banca lui AC Milan, într-un moment când Massimiliano Allegri era pe punctul de a părăsi formaţia de pe San Siro.