Craiova: Minori cercetaţi pentru furt din autoturism

0
361
Conform IPJ Dolj, ieri dimineaţă, în jurul orei 0530, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova, aflaţi în serviciul de patrulare, au observat un grup de patru minori care, la vederea autoturismului inscripţionat cu însemnele Poliţiei, au fugit în direcţii diferite. Oamenii legii au trecut la urmărirea şi prinderea acestora, stabilindu-se că cei patru minori, doi băieţi şi două fete, aveau vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, trei dintre ei fiind din municipiul Craiova, Dolj, iar unul din municipiul Caracal, Olt. Fiind conduşi la sediul secţiei, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în noaptea de 21/22.11.2017, cei patru minori au sustras bani şi mai multe bunuri dintr-un autoturism aparţinând unui bărbat din municipiul Craiova, cauzând un prejudiciu de 100 lei, recuperat în proporţie de 80%. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.