Caravana „Noul Pacient cu cancer” ajunge, sâmbătă, la Craiova

0
508

Pacienţi supravieţuitori ai cancerului povestesc despre traseul lor de vindecare pentru a-i motiva pe cei recent diagnosticaţi. Caravana „Noul Pacient cu cancer”, iniţiată de Asociaţia Imunis, va ajunge sâmbătă, la Craiova. Evenimentul are loc la Toska (Centrul Vechi, strada Olteţ nr. 25) începând cu ora 11.00 şi este organizat cu sprijinul Novartis, Himalaya şi Quantum Therapy.

Caravana „Noul pacient cu cancer”, un proiect unic în România, a fost demarată în septembrie 2015 – o iniţiativa personală a Cosminei Grigore – din dorinţa de a fi mai aproape de pacienţi. Scopul caravanei este de a educa, informa şi mobiliza pacienţii diagnosticaţi pentru a avea o nouă abordare – integrativă, a cancerului şi pentru a-i determina să fie mai complianţi la tratament şi mai încrezători în resursele pe care le au la dispoziţie. Echipa Asociaţiei Imunis a fost până acum în Bucureşti, Alexandria, Timişoara, Braşov, Constanţa, Zalău, Buzău, Oradea, Mioveni, Cluj Napoca, Iaşi şi Ploieşti.

„Feedback-ul constant pozitiv al pacienţilor ne-a determinat să continuăm implementarea caravanei şi ne dorim să ajungem în cât mai multe oraşe”, a declarat Cosmina Grigore, preşedintele Asociaţiei Imunis.

Se prezintă poveştile altor pacienţi

În cadrul seminarului sunt dezbătute teme de interes pentru pacienţi, se prezintă poveştile altor pacienţi şi, de asemenea, unele noutăţi în materie de tratamente, suplimente, terapii şi noutăţi tehnologice.

Cosmina Grigore, preşedintele Asociaţiei Imunis, le va vorbi pacienţilor despre alimentaţia antitumorală personalizată (atât din perspectiva personală, cât şi din experienţa de Patient Coach alături de pacienţii oncologici), despre utilizarea protezelor mamare, despre igienă şi alimentaţia pacientului cu cancer colorectal, suplimente complementare terapiilor convenţionale, dar şi despre momentele grele prin care a trecut şi ea în traseul de vindecare. „Îmi doresc ca fiecare pacient nou diagnosticat să ştie că are alternative. Să ne aibă drept exemplu şi să apeleze la noi dacă are întrebări”, a precizat Cosmina Grigore.

Diagnosticată cu cancer în 2013, Cosmina Grigore a învăţat multe prin prisma acestui diagnostic. S-a certificat ca tehnician nutriţionist, a devenit primul patient coach (consultant pentru pacienţi) din România şi a lansat caravana „Noul Pacient cu Cancer” – o serie de seminarii dedicate pacienţilor cu cancer, familiilor şi prietenilor acestora, precum şi celor care vor să prevină această boală. Din 2016 este şi preşedinte fondator al Asociaţiei Imunis în cadrul căreia dezvoltă programe pentru pacienţi precum Şcoala pentru prevenţie şi vindecare, aflată toamna aceasta la cea de-a 4-a ediţie.

Teme de interes pentru pacienţi

Printre subiectele abordate în cadrul evenimentului se numără „Terapii alternative – Vitamina C în doze mari”, „Direcţii alimentare în cancerul de sân şi cancerul colorectal”, „Ce să mănânc şi ce să nu mănânc când sunt diagnosticat cu cancer?”, „Suplimente: da sau nu? & Analize importante pentru un pacient cu cancer”,  „Managementul diagnosticului”, „Noul stil de viaţă: focus pacienţii cu mastectomie radicală şi cei cu stomă”.

Adriana Covaciu, manager Divizia LMC în cadrul Asociaţiei Imunis, coordonatorul grup suportului pentru pacienţii diagnosticaţi cu leucemie mieloidă cronică, le va vorbi pacienţilor despre povestea ei de succes, Campania Adriana Există – iniţiată şi organizată de ARC Rare, despre cum a învăţat să lupte cu cancerul în cei 13 ani de la diagnosticare şi despre cum a reuşit să se menţină în remisie timp de 6 ani.

Andreea Ocak, emotional coach, Asociaţia Imunis şi coordonator al grupului de suport al Asociaţiei Imunis, organizat lunar, este consilier de dezvoltare personală şi hipnoză ericksoniană, fost pacient diagnosticat cu cancer de sân. Andreea este una din preferatele pacienţilor care vin la grup suport, datorită firii blânde şi modului aparte de a ajuta pacienţii din punct de vedere psihoemoţional. Andreea studiază constant şi le va vorbi pacienţilor despre nevoia de vindecare emoţională, despre experienţa personală privind îmbinarea alimentaţiei, suplimentelor, terapiilor convenţionale, alternative şi adjuvante pentru menţinerea remisiei.