Balurile Bobocilor la Casa de Cultură a Studenţilor Craiova

0
603

Facultatea de Litere şi Facultatea de Inginerie Electrică din Craiova au organizat Balul Bobocilor din toamna anului 2013. Evenimentul face parte din proiectul „Toamna studenţească”, desfăşurat la Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, în parteneriat cu ONG-urile studenţeşti.

Gala a fost deschisă pe ritmuri de beatbox, de doi artişti ai Casei de Cultură a Studenţilor. Publicul a primit foarte bine această reprezentaţie a tinerilor craioveni. Pe parcurs organizatorii au pregătit mai multe probe pentru participantele la concursul de miss. Publicul a fost mobilizat prin diferite concursuri cu premii puse la dispoziţie de sponsori. Pe scena Casei de Cultură, au susţinut un recital Dj Rynno şi Sylvia, care a încântat publicul. Spectacolul a continuat în paşi de dans cu Urban Crew, trupă de dans ce face parte din cercul CCS Craiova sub îndrumarea coordonatoarei Sorina Catrina. După decernarea premiilor, trupa CIA şi-a delectat auditoriul cu cele mai noi melodii. Proiectul „Toamna studenţească” continuă cu balul facultăţilor de Mecanică, Automatică, Agricultură şi Horticultură, Ştiinte Sociale, Teologie, Economie şi Administrarea Afacerilor pe 27 noiembrie.