Bronz pentru Universitatea din Craiova, la Salonul Internaţional iENA 2012

3
388

Universitatea din Craiova a participat la Salonul Internaţional „Idei – Invenţii – Noi Produse” – iENA 2012, ce s-a desfăşurat în perioada 1-4 noiembrie în localitatea Nurenberg, Germania, cu cererea de brevet cu titlul „Material biocompozit şi procedeu de elaborare a acestuia”. La competiţie au mai participat 44 de ţări cu 719 brevete, dintre care au fost premiate aproximativ 400. Aceeaşi cerere de brevet a Universităţii din Craiova a mai obţinut medalia de argint şi diplomă de excelenţă şi la Salonul Internaţional PROINVENT 2012, organizat la Cluj-Napoca în luna martie a acestui an. Pe baza procesului de selecţie organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Agenţia Naţională de Cercetare Ştiinţifică, Universitatea din Craiova a obţinut 28,9 puncte, clasându-se pe prima poziţie la categoria “cereri de brevet” şi pe a doua poziţie din totalul de 20 de participanţi din partea României.

Invenţia profesorilor Oana Gîngu, Cristina Ileana Pascu, Gabriel Constantin Benga (Universitatea din Craiova) şi Lupu Nicoleta (Institutul de Fizică Tehnică Iaşi) este un material biocompozit care imită osul natural. Dacă această invenţie va intra pe piaţă, intervenţiile chirurgicale în cazul fracturilor sau fisurilor ar fi mult mai facile şi nu ar mai necesita implantarea şuruburilor în os. «Am reprezentat Universitatea din Craiova la Salonul Internaţional „Idei – Invenţii – Noi Produse” – iENA 2012, din Nurenberg, cu cererea de brevet „Material biocompozit şi procedeu de elaborare a acestuia”. Invenţia noastră presupune un material biocompozit care imită osul natural. Practic, este un os artificial care are drept scop îmbunătăţirea performanţelor implantării în cazul fisurilor sau fracturilor de ţesut osos. Varianta cunoscută şi aplicată la ora actuală de reparare a fracturilor osoase înseamnă un implant metalic fixat cu şuruburi. În acest caz pacientul necesită o a doua operaţie pentru extragerea şuruburilor. Acest material imită foarte bine structura osului natural şi proprietăţile acestuia, astfel încât osul natural creşte peste cel artificial, nemaifiind necesară o altă fixare. Avantajul este că pacientul nu va mai suporta o a doua operaţie. În ceea ce priveşte avantajele tehnice, implantul respectiv poate fi realizat la formă finită printr-o singură operaţie care nu necesită mai mult de 30 minute, maximum o oră. Forma şi dimensiunile acestui implant se depistează prin tehnicile convenţionale de imagistică, RMN sau computer tomograf, şi apoi sunt transferate maşinii care generează produsul finit», a explicat prof. dr. ing. Oana Gîngu, de la Universitatea din Craiova, Departamentul de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Drobeta-Turnu Severin.

Invenţia a atras publicul larg

Produsul brevetat de Universitatea din Craiova la Salonul Internaţional „Idei – Invenţii – Noi Produse” – iENA 2012 a avut parte de aprecierea juriului internaţional al salonului, dar şi a entităţilor ştiinţifice de profil care au luat contact cu standul de prezentare, precum compania medicală Clires Serbice, Universitatea Malaya din Kuala Lumpur, Rusian Federal Nuclear Centre din Rusia, National Research Saratov State University din Rusia şi Joint Institute for High Temperatures of the Russian Academy of Sciences din Rusia. De asemenea, invenţia a atras atenţia publicului larg, cu vârste şi profesii diferite, care a epuizat pliantele care prezentau produsul Universităţii din Craiova.

“Avem contacte în lumea medicală din Craiova, Timişoara şi Bucureşti, care au sprijinit ideea la care lucrăm de trei ani. Ei ne-au dat mulajele pe care le-am prezentat la Salonul Internaţional – un mulaj de tibie, unul de coloană vertebrală şi patru mulaje de mandibulă şi maxilar –, pentru că materialul acesta poate fi folosit şi pentru implanturi dentare. Ne-a bucurat faptul că la Salonul Internaţional din Germania impactul proiectului asupra societăţii a reprezentat cel mai mare punctaj. Cred că acest lucru s-a întâmplat poate şi pentru că noi am prezentat produsul finit, aşa cum ar trebui să arate el, nu ne-am dus doar cu nişte pliante. La acest salon de invenţii am văzut că în România sunt oameni care pot face lucruri extraordinare pentru comunitate, dar ei trebuie sprijiniţi”, a mai afirmat prof. dr. ing. Oana Gîngu, unul din autorii brevetului, care a reprezentat Universitatea din Craiova la Salonul Internaţional iENA 2012.

 

Prof. dr. ing. Oana Gîngu: “Ca şi promovare de produs pe piaţă, intervalul de timp depinde de finanţarea disponibilă, pentru că este nevoie de cercetări foarte bine puse la punct la nivel de laborator. Avem cercetări preliminare la nivel de laborator şi funcţional. Pentru a ajunge pe piaţă, invenţia noastră necesită cercetări mult mai aprofundate. Deocamdată avem cercetări preliminare la nivel de laborator, am demonstrat că produsul este funcţional şi vor urma experimentele pe animale. Este posibil să dureze chiar şi şapte-opt ani. Dar aşa se întâmplă în cazul tuturor medicamentelor ieşite pe piaţă, toate necesită o cercetare mult mai amănunţită. La Salonul de Invenţii din Germania juriul ne-a spus că putem face aceste implanturi la noi în ţară şi să găsim o firmă din străinătate care să investească, dar cred că este prematur să spun ce va urma. Pentru a aduce invenţia la nivel de producţie deja implică costuri mult mai mari şi nu ştiu dacă Universitatea din Craiova poate să susţină aşa ceva”.

3 COMENTARII

  1. Felicitari, d-na profesor Oana Gingu!
    Dumneavoastra, aratati Europei ca mai avem posibilitati de afirmare!
    Tineti prestigiul Universitatii din Craiova, sus!

  2. Sper ca doamna profesoara si colaboratorii, sa reuseasca in initiativa lor! Pentru reusita lor, le tinem pumnii, pacat ca guvernantii, si-au bagat capul in nisip, precum strutii!
    Dar, exista….SPERANTA!

  3. Felicitari d-na profesor.
    Ma bucur foarte mult ca in tara asta se mai fac si lucruri bune.
    Mult succes in continuare si sa reusiti cat mai curand sa implementati inventia in activitatea medicala

Comments are closed.