Plata primei cereri din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, autorizată

0
249

Comisia Europeană a autorizat plata primei cereri din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care aduce României 2,6 miliarde euro pentru revitalizarea economiei.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Comisia Europeană a aprobat în data de 20 octombrie decizia privind autorizarea plăţii primei tranşe de plată a sprijinului nerambursabil şi a primei tranşe de plată a sprijinului sub formă de împrumut pentru România. În urma acestei decizii, suma primită de ţara noastră va fi de 2,6 miliarde de euro, fiind luate în considerare sumele din prefinanţare deja primite de România.

Decizia prevede aprobarea primei tranşe a sprijinului sub formă de împrumut, în valoare de 907,669 milioane euro. Suma de 117,997 milioane euro se utilizează pentru lichidarea prefinanţării împrumutului, iar suma de 789,672 milioane euro se acordă României prin plătirea acestei sume în contul bancar indicat în Acordul de împrumut.