Doljean arestat preventiv, pentru trafic de droguri

0
541

În urma unei percheziții efectuate în județul Dolj, au fost ridicate 91 de plante de cannabis, trei kilograme de fragmente vegetale şi peste 140 de ghivece în care anterior ar fi fost plantate seminţe de cannabis.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova – Serviciul Antidrog și procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova au efectuat, la data de 20 octombrie a.c., o percheziţie domiciliară la un bărbat de 47 de ani, din județul Dolj, bănuit de trafic de droguri de risc. În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 91 de plante de cannabis, ce se aflau la uscat în anexele gospodăreşti ale locuinţei percheziţionate, 3 kilograme de fragmente vegetale şi peste 140 de ghivece, în care anterior ar fi fost plantate seminţe de cannabis. Având în vedere probatoriul administrat în cauză, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat Tribunalului Dolj, care a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.