Joi – BPN al PNL; se validează lista Cabinetului Orban şi programul de guvernare

0
475

Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni joi, la ora 13,00, pentru a valida lista cu miniştrii Cabinetului Orban şi programul de guvernare.

În jurul orei 16,00, premierul desemnat, Ludovic Orban, va depune aceste documente la Parlament.

Potrivit unor surse liberale, înainte de şedinţa conducerii partidului, Ludovic Orban va avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis.

Orban încheie miercuri a doua rundă de negocieri cu partidele politice parlamentare care au susţinut moţiunea de cenzură.