Budăi: De miercuri punem în transparenţă o HG prin care salariul minim pe economie va fi majorat cu 100 de lei

0
465

Executivul va pune de miercuri în transparenţă o Hotărâre de guvern prin care salariul minim pe economie va fi majorat cu 100 de lei, a anunţat, marţi, ministrul demis al Muncii, Marius Budăi.

“Vor să desfiinţeze salariul minim (noul guvern – n.r.), adică să ne aducă cumva la un nivel de sclavagism modern. Am luat decizia aseară, într-o discuţie cu doamna premier şi cu domnul ministru Teodorovici ca mâine dimineaţă (miercuri – n.r.) să punem în transparenţă publică o Hotărâre de guvern prin care vom majora salariul minim pe economie cu 100 de lei, aşa cum scrie în programul de guvernare”, a anunţat Budăi la Botoşani, la o întâlnire electorală cu simpatizanţii şi primarii PSD.

Potrivit acestuia, “atunci când vii la guvernare şi beneficiezi de a doua cea mai performantă creştere economică din Uniunea Europeană, când şomajul e de 3%, când salariile cu crescut cu 49%, iar pensia cu 4 %, e bine”.