Conferința Științifică Internațională „Stat și Societate în Europa” / Ediția a XII-a

0
473
Mâine, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” deschide lucrările celei de-a douăsprezecea ediții a Conferinței Științifice Internaționale „Stat și Societate în Europa”. Timp de două zile, joi și vineri, 24 și 25 octombrie, peste 120 de participanți din țări precum România, Grecia, Albania și Serbia vor dezbate, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, respectiv la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, subiecte științifice de actualitate, teme și direcții noi în cercetare, cultură și educație.

Participanții, profesori și cercetători, specialiști și doctoranzi în domeniile științelor umaniste, științelor sociale sau studiilor culturale s-au înscris în cadrul conferinței cu titluri de actualitate. Toate informațiile privind desfășurarea conferinței, detaliile despre autori, prezentările personale ale tuturor participanților, programul manifestării și rezumatele tuturor comunicărilor înregistrate, au fost reunite în Aman’s Book of Abstracts, un suport științific disponibil spre consultare și descărcare pe site-ul web al conferinței.
Conferința este structurată în două secțiuni. Prima dintre ele, devenită tradițională de-a lungul anilor, se desfășoară la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” și reunește panelurile consacrate unor domenii precum Istorie, Sociologie, Filologie, Științe Politice și Relații Internaționale, respectiv Studii Culturale. De asemenea, tot la sediul central al bibliotecii este planificată și dezbaterea De la discursul anti-UE, la fake news – Fake news în era digitală, masă rotundă consacrată înțelegerii și combaterii fenomenului îngrijorător al știrilor false. La această activitate și-au anunțat participarea reputați profesori și specialiști din România. Cea de-a doua secțiune, dedicată studiilor teologice, precum și patrimoniului cultural, respectiv elementelor de artă sacră, se va desfășura la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova. Alături de panelul destinat studiilor teologice, secțiunea înglobează o serie de trei workshopuri, dar și cinci prelegeri despre satulul românesc, bisericile din lemn și importanța acestora din urmă din punct de vedere patrimonial.
Expoziția Peace Museum Romania, primul Muzeu al Păcii din Europa de Sud-Est
De asemenea, a fost păstrată tradiția organizării expozițiilor tematice. În cadrul festivității oficiale de deschidere a conferinței, Magdalena Cristina Butucea va vernisa expoziția Peace Museum Romania, primul Muzeu al Păcii din Europa de Sud-Est, respectiv primul Muzeu al Păcii mobil din lume, parte integrantă a International Network of Museums for Peace. Ideea înființării, dar și a mobilității acestui muzeu, îi aparține fondatoarei acestuia, Magdalena Cristina Butucea. Peace Museum Romania promovează pacea și drepturile omului, prin prezentarea unor personalități marcante ale lumii, care au contribuit și contribuie la apărarea păcii, libertății și drepturilor omului.
Dată fiind desfășurarea manifestării în două locații, deschiderea oficială a conferinței va fi prefațată printr-o serie de alocuțiuni pe care le vor rosti: Ion Prioteasa, Președintele Consiliului Județean Dolj, Î.P.S. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Acad. Radu Ciuceanu, Directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, Nicu Panea, Prorector al Universității din Craiova, Apostolos Patelakis, Institutul de Studii Balcanice din Salonic, Gheorghe Onișoru, Academia Oamenilor de Știință din România, Constantin Crăițoiu, Prodecan al Facultății de Științe Sociale din Craiova, respectiv Lucian Dindirică, Managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
„Sunt mai bine de 10 ani de când organizăm la bibliotecă conferința Stat și Societate. Ediția curentă, a douăsprezecea, propune zeci de comunicări și prezentări interesante, care se vor desfășura joi și vineri. Alături de lucrările din secțiuni, craiovenii trebuie să știe și faptul că evenimentul nostru prilejuiește lansarea mai multor cărți din domeniul general al istoriei. Continuăm, prin organizarea conferințelor noastre, să promovăm comunicările și preocupările celor care activează în câmpul științific. Valorizăm, prin această atitudine, rolul bibliotecii de platformă solidă de răspândire a cunoașterii în diferite domenii de interes public”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Cea de-a douăsprezecea ediție a Conferinței  Științifice Internaționale „Stat și Societate în Europa” este organizată de Consiliul Județean Dolj, prin Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Fundația „Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România, Secția de Științe Arheologice și Istorice și Universitatea din Craiova, Facultățile de Științe Sociale, Litere și Teologie Ortodoxă.