SUA apreciază parteneriatul strategic cu România și doresc extinderea comerțului și investițiilor bilaterale

0
1037

Statele Unite È™i-au reafirmat angajamentul solid pentru un parteneriat strategic cu România È™i consideră că este necesar să se treacă la un nivel nou, prin extinderea comerÈ›ului È™i investiÈ›iilor între cele două țări, se arată în comunicatul difuzat, marÈ›i, de Casa Albă, după întâlnirea vicepreÈ™edintelui american, Joe Biden, cu premierul român, Victor Ponta, aflat în vizită la Washington. “VicepreÈ™edintele (Joe Biden) a reafirmat angajamentul durabil al Statelor Unite pentru un parteneriat strategic cu România È™i i-a mulÈ›umit prim-ministrului (Victor Ponta) pentru sprijinul constant acordat de România, inclusiv în Afganistan È™i prin găzduirea unei baze de apărare antirachetă la Deveselu, ca susÈ›inere a capacităților cheie ale NATO”, se menÈ›ionează în documentul amintit. Partea americană apreciază “ataÅŸamentul neclintit” al României ca partener bilateral È™i aliat NATO pentru “consolidarea securității regionale È™i internaÈ›ionale”, se mai arată în comunicatul amintit. Joe Biden È™i Victor Ponta au subliniat, de asemenea, necesitatea “extinderii comerÈ›ului È™i investiÅ£iilor între cele două țări” È™i au reliefat sprijinul acordat de Washington È™i BucureÈ™ti negocierilor privind Parteneriatul Transatlantic pentru ComerÈ› È™i InvestiÈ›ii, ce are potenÈ›ialul de a crea noi locuri de muncă atât în SUA, cât È™i în UE. VicepreÈ™edintele Biden a menÈ›ionat, totodată, că “succesul României ca partener democratic”, cu un stat de drept puternic, este “esenÈ›ial pentru un mediu de afaceri sănătos”, potrivit comunicatului dat publicității de Casa Albă. (Agerpres)