Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bistreţ au depistat, în noaptea de luni spre marţi, o familie de irakieni, părinţi şi şase copii, care au traversat Dunărea cu o ambarcaţiune, intrând ilegal în România. În timpul audierii, aceştia au declarat că au plătit unei călăuze din Turcia 10.000 de euro ca să-i ducă în Germania. Irakienii au fost returnaţi, ieri, pe teritoriul Bulgariei.
Reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au anunţat că, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 00.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bistreţ au depistat, în apropierea unei staţii de pompare, aflată pe malul fluviului Dunărea, un grup de persoane, doi adulţi şi şase copii, care nu îşi justifica prezenţa în zonă. În urma legitimării celor opt, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt o familie de cetăţeni irakieni, soţ, soţie şi şase copii, având vârste cuprinse între 5 şi 45 de ani.
Cu ocazia primelor verificări s-a stabilit faptul că aceştia au traversat fluviul Dunărea, din Bulgaria, cu ajutorul unei ambarcaţiuni. Din declaraţiile celor în cauza s-a stabilit că migranţii au plecat din ţara de origine în urmă cu 3 luni şi intenţia lor era să ajungă în Germania. Pentru a ajunge în ţara de destinaţie, migranţii au declarat că au plătit unei călăuze din Turcia suma de 10.000 euro.
„Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi conform protocolului româno-bulgar, acestea urmează să fie predate autorităţilor de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat comisar şef Romică Ivănoiu, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Dolj.