Badea vrea sprijinul comunităţii locale pentru resuscitarea Ştiinţei

4
422
Pavel Badea

Fostul jucător al Universităţii Craiova şi actualul preşedinte al clubului CS Universitatea Craiova a declarat că face demersurile necesare reînfiinţării echipei de fotbal Universitatea Craiova. Badea a declarat ieri pentru prosport.ro că a trimis adrese către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, instituţie sub patronajul căreia s-au obţinut cele mai mari performanţe din istoria clubului. „Momentan, nu am primit răspuns de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Recunosc că am făcut 6 solicitări către MEC pentru ca să obţin redeschiderea secţiei de fotbal a clubului sportiv Universitatea Craiova. Pentru că toate performanţele interne şi internaţionale Universitatea le-a obţinut a fost când clubul era sub titulatura Universitatea Fotbal Club Craiova. Toată lumea trebuie să înţeleagă că palmaresul se află la Clubul Sportiv. Cine vine şi spune altceva, nu ştiu câtă legalitatea are acea afirmaţie. Oricum, în curând vom organiza o conferinţă de presă şi vom prezenta suporterilor olteni despre ce proiect este vorba.

Totodată, eu, Pavel Badea, nu mă voi înhăma la acest proiect dacă nu am sprijinul comunităţii locale. Ţin să va comunic că nu am făcut nicio scrisoare către FRF prin care să ni se blocheze locul vancant din Liga a 2-a” a spus Pavel Badea.

 

4 COMENTARII

  1. cat sa mai asteptam si noi oltenii sa vedem fotbal in craiova sper cat mai repede sa ne bucuram din nou de fotbal in craiova succes

  2. Treziti-va,oficialitati din Craiova!? Treziti-va,suporteri din Craiova,din Oltenia si nu numai,neconditionat,treceti de partea lui BADITA su sustineti-l in demersul lui de vreti sa avem din nou echipa de fotbal la CRAIOVA.Titulatura si palmaresul unei echipe de fotbal,este al unui Patron, s-au unei societati,doar cit timp investeste si cit timp este afiliata sportiv acea echipa.In speta,Univ CRAIOVA, nu mai exista!? Automat si de drept, echipa,trebue sa revina proprietarului de drept PRIMARIA CRAIOVA.Felicitari si mult succes BADITA! Eu unul, te sustin si te aprob.

Comments are closed.