Tânăr “vulcanic”, adus pentru potolire de către poliţişti

0
388

În această dimineaţă, polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 24 de ani, din comuna Ostroveni, bănuit de comiterea infracţiunilor lovire sau alte violenţe şi evadare.

Ieri, în jurul orei 23.00, la sediul Secţiei 1 Poliţie Craiova a fost adus, de către un echipaj al Poliţiei Locale Craiova, un tânăr de 24 de ani, din Ostroveni, care fusese implicat într-un conflict, pe o stradă din Craiova. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul, în timp ce se afla pe strada “Popa Şapcă” din Craiova, pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit cu pumnul în zona feţei un tânăr de 24 de ani, din localitate. De asemenea, din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul figura ca având dispusă măsura arestului la domiciliu, măsură prin care avea obligaţia să nu părăsească imobilul din Craiova, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. “În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi evadare, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.