Sprijin financiar pentru copiii din familiile vulnerabile

0
250

Conform unei precizări postate pe face – book, de Gabriela Firea, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile pot  beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei , pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. Tichetele de ajutor  sunt destinate mămicilor care au bebeluși de până în trei luni.

 

FOTO: arhivă

„Mamele care se află în situații de risc vor primi un ajutor financiar. Am susținut acest proiect și mă bucur că în ședința Senatului a fost votat pozitiv proiectul de lege prin care se acordă tichete sociale acestor mame. Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. Potrivit Hotărârii de Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni. O felicit pe Roxana Mînzatu, secretar de stat în Cancelaria Primului-Ministru și fost ministru al Fondurilor Europene, că nu a abandonat acest proiect. Potrivit Ordonanței de Urgență adoptată de Executiv, cu aceste tichete mamele pot să cumpere tot ce au nevoie pentru cei mici, de la scutece, articole sanitare și medicale pentru îngrijirea acestora până la articole de vestimentație inclusiv trusou”, scrie pe Facebook Gabriela Firea, deţinătoarea portofoliului Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse  , conform Mediafax.