Compania de Apă Oltenia continuă și investițiile din fonduri proprii

0
499

Compania de Apă Oltenia S.A. continuă investițiile în beneficiul locuitorilor din Craiova. Pe lângă lucrările cu fonduri europene prevăzute în cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată, Compania execută și lucrări din fonduri proprii, conform planificărilor făcute încă de la începutul anului.

Astfel, astăzi a fost finalizată o lucrare în zona străzii Gârlești, din municipiu, care a vizat extinderea rețelei de canalizare, fiind montată o conductă cu un diametru de 250 mm pe o lungime de 500 de metri. A fost executată și rețea de alimentare cu apă, cu un diametru al conductei de 110 mm, în lungime de 500 de metri. Urmează ca, la solicitarea locatarilor din zonă, să fie montate branșamente pentru apă și racorduri pentru canalizare.

“Continuăm cu investiții similare, cuprinse în programul Companiei de Apă Oltenia, întrucât ne dorim să asigurăm servicii de calitate pentru toți utilizatorii, atât în municipiul Craiova, cât și în localitățile din aria de operare”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Compania de Apă..