O nouă ediție a Salonului Național de Restaurare și Conservare

0
74

Laboratorul de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei organizează la Craiova o nouă ediţie, a X-a, a Salonului Național de Restaurare și Conservare. Evenimentul se desfășoară în perioada 23-25 septembrie pentru cei aproximativ 100 de specialiști din domeniul restaurării și conservării patrimoniului cultural mobil, care prezintă în cadrul acestei expoziții un număr de peste 80 de piese de patrimoniu restaurate și conservate, şi în perioada 23 septembrie – 15 noiembrie pentru publicul vizitator. Craiovenii regăsesc în expoziție bunuri de patrimoniu din ceramică, sticlă, porţelan, metal, hârtie, textile, piele, os, lemn, precum şi pictură. Vernisajul are loc astăzi, ora 10.00, la sediul Secţiei de Istorie-Arheologie a muzeului (strada „Madona Dudu” nr. 14).

Ediţia 2014 a Salonului Naţional de Restaurare şi Conservare aduce în faţa publicului şi comunităţii ştiinţifice nu doar cele mai valoroase piese din patrimoniul cultural românesc mobil, restaurate în perioada 2013-2014, ci şi cele mai noi tehnici şi materiale pentru investigare/conservare/restaurare, prezentate de specialişti din străinătate în cadrul unei mese rotunde şi a unei secţiuni internaţionale de postere. Universitatea din Milano va fi prezentă pentru demonstrarea practică a performanţelor celei mai noi aparaturi de investigare.

Reprezentate la Salon sunt aproape 30 de instituții din țară, între care Complexul Național Muzeal „ASTRA”, Universitatea „Lucian Blaga” și Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” București, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Sfântului Sinod București, Muzeul Bucovinei Suceava, Muzeul de Artă și Muzeul Olteniei Craiova ș.a.

  În acest an va avea loc cea de-a III-a Gală a Restaurării Românești, concurs care mobilizează întreaga comunitate a specialiștilor din domeniu. Competiția se va desfășura conform regulamentului anunțat participanților încă de la înscriere. Ca şi în anii trecuţi, Muzeul Olteniei va oferi specialiştilor participanţi premii în semn de recunoaştere a competenţelor şi abilităţilor profesionale, piesele de patrimoniu expuse urmând a fi jurizate. Membrii juriului sunt personalităţi marcante, printre acestea aflându-se preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, precum şi preşedintele Comitetului Naţional Român ICOM. Festivitatea de decernare a premiilor este anunțată pentru astăzi, ora 19.30, chiar în spațiul expozițional al Salonului.

«Această manifestare culturală devenită deja tradiţională în peisajul cultural craiovean evoluează an de an, fără a se lăsa umbrită de conferinţa internaţională bienală „MATCONS – Materie şi materiale în/pentru restaurare si conservare”, care a devenit reperul cel mai înalt al întrunirilor ştiinţifice din acest domeniu organizate în ţara noastră. Întregul program al Salonului, înscris în demersul anual al Laboratorului de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei de a dezvolta o cultură a dialogului între prezent şi trecut prin fructificarea rezultatelor conservării şi restaurării bunurilor de patrimoniu cultural, s-a putut înfăptui doar datorită suportului financiar asigurat de către Consiliul Judeţean Dolj», a precizat Florin Ridiche, managerul muzeului.