“Voluntar azi, antreprenor mâine!”

0
373

Asociaţia Centrul Regional de Voluntariat în parteneriat cu Universitatea din Craiova şi Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti (COS), a organizat joi, 19 septembrie, conferinşa de lansare a activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului “Voluntar azi, antreprenor mâine!”. Finanţat de Consiliul Judeţean Dolj, prin Programul de Finanţare Nerambursabilă din Fondurile Bugetului Judeţului Dolj pentru Activităţi Nonprofit de Interes Judeţean, pe anul 2013, domeniul Educaţie, proiectul se adresează unui public ţintă format atât din studenţii centrului universitar Craiova, cât şi din tinerii care îşi au reşedinţa în localităţile limitrofe municipiului, persoane între 18 si 26 ani, fără un loc de muncă.

Beneficiarii activităţilor proiectului vor fi selectaţi din baza de date pe care asociaţia o va alcătui in timpul campaniei de informare care va atinge cel puţin 2000 persoane. Tema centrală a proiectului este promovarea voluntariatului ca mijloc de reducere a şomajului în rândul tinerilor din mediul urban şi rural. Tinerii vor avea posibilitatea de a participa la workshop-uri susţinute de traineri autorizaţi din cadrul Centrului de Consiliere şi Orientare profesională al Universităţii din Craiova, cât si la întâlniri cu reprezentanţi ai companiilor de top din regiunea Sud – Vest Oltenia. «La sfârşitul stagiului, sperăm că tinerii îşi vor fi schimbat atitudinea şi vor fi dornici a împărtăşi şi altor persoane de vârsta lor importanta implicării în activităţi voluntare şi îşi vor fi dezvoltat competenţele personale necesare intrării cu succes pe piaţa muncii. Dintre cei cei 100 de cursanţi evaluaţi, cei mai buni 25 vor trece în etapa următoare şi vor pleca într-o excursie – seminar împreună cu membrii echipei CRV. Tinerii îşi vor petrece timpul cu mai mulţi antreprenori şi manageri din regiune şi îşi vor aprofunda cunoştinţele de antreprenoriat şi planurile de afaceri. Ca mijloc de diseminare, participanţii vor transpune cu sprijinul echipei de proiect, experienţa lor de învăţare şi cele mai importante aspecte ale cursurilor şi seminariilor la care au participat în editarea broşurii “Voluntar azi, antreprenor mâine”. În pregătirea şi realizarea proiectului vom folosi metoda învăţării participative/learning by doing. În cadrul cursurilor de formare va fi folosită educaţia non – formală şi metode ca: prezentări video şi power point, jocuri şi simulări, role-play, studii de că, dezbateri, etc. Pentru evaluarea competentelor, vom folosi simularea şi jocul de rol (vom simula un plan de afaceri pe care îl vor prezenta companiilor pentru a fi finanţat), dar şi gândirea creativă», a precizat Carmen Tufagiu, preşedintele Centrului Regional de Voluntariat

 

Proiectul facilitează accesul la educaţia permanentă a tinerilor care doresc să dobândească noi cunoştinţe şi capacităţi în vederea adaptării la cerinţele de pe piaţa forţei de muncă din judeţul Dolj. De asemenea, activităţile proiectului contribuie la dezvoltarea personală a participanţilor, la creşterea posibilităţilor de exprimare a propriei personalităţi şi de adaptare la condiţiile mediului socio- economic aflat în continuă schimbare, promovând în acelaşi timp voluntariatul ca mijloc de participare activă a tinerilor la viaţa comunităţii.