Siclitaru, condamnat definitiv la 6 luni de închisoare în dosarul de vătămare corporală

1
320

Florin Iulian Siclitaru, craioveanul de 24 de ani care a accidentat mortal doi tineri, pe 31 martie a.c., şi a fugit, a fost condamnat, definitiv, vineri, într-un alt dosar, la 6 luni de închisoare cu executare pentru vătămare corporală. Este vorba despre dosarul în care a fost trimis în judecată după ce l-a bătut pe Bogdan Nicolae Mitruţoiu, victima având nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale după agresiune. Magistraţii Tribunalului Dolj i-au respins, vineri, recursul lui Mitruţoiu, i-au admis recursul lui Siclitaru numai pe latura civilă, reducând valoarea daunelor pe care le are de achitat, însă a menţinut pedeapsa primită pe fond, sentinţa fiind definitivă. În plus, Siclitaru este condamnat pe fond la 4 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, în prezent judecându-se recursul şi în această cauză, la Curtea de Apel Craiova.

Magistraţii Tribunalului Dolj Dolj au soluţionat, vineri, recursurile declarate atât de inculpat cât şi de victima sa, în dosarul în care Florin Iulian Siclitaru a fost judecat pentru vătămare corporală. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care l-au trimis în judecată, anul trecut, în luna august, Siclitaru l-a bătut pe Bogdan Nicolae Mitruţoiu în stradă, undeva pe „Calea Bucureşti” din Craiova, victima având nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În sentinţa pronunţată pe fond, în data de 9 mai a.c., Judecătoria Craiova l-a condamnat pe Florin Iulian Siclitaru la 6 luni de închisoare cu executare şi la plata, către partea vătămată, a sumelor de 1.500 de lei daune materiale şi 4.000 de euro cu titlu de daune morale. Sentinţa a fost atacată cu recurs atât de Siclitaru, cât şi de victima sa, Bogdan Nicolae Mitruţoiu. Vineri, 20 septembrie a.c., magistraţii Tribunalului Dolj au soluţionat recursul în cauză, i-au redus aproape la jumătate lui Siclitaru sumele pe care trebuie să le achite victimei, însă i-au menţinut pedeapsa: “Respinge recursul recurentului-parte vătămată Mitruţoiu Bogdan Nicolae. Admite recursul recurentului-inculpat Siclitaru Iulian Florin. Casează în parte SP.1575 /09.05.2013 a Judecătoriei Craiova, sub aspectul laturii civile şi rejudecând: Reduce daunele materiale la care a fost obligat inculpatul Siclitaru Iulian Florin către partea vătămată Mitruţoiu Bogdan Nicolae, de la suma de 1500 lei, la suma de 600 lei. Reduce daunele morale la care a fost obligat inculpatul Siclitaru Iulian Florin către partea vătămată Mitruţoiu Bogdan Nicolae de la suma de 4000 euro, sau echivalentul în lei , la cursul BNR, la data plăţii, la suma de 2000 euro sau echivalentul în lei , la cursul BNR, la data plăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. Obligă recurentul-parte vătămată Mitruţoiu Bogdan Nicolae la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.09.2013″, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.

Florin Iulian Siclitaru este în spatele gratiilor de pe 1 martie a.c., într-un alt dosar, pentru că i-a accidentat mortal pe Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău, apoi a fugit. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut în sarcina sa faptul că „pe 31 martie, în jurul orei 5.00, în timp ce conducea un autoturism Mercedes Benz pe Calea Bucureşti din Craiova, cu viteză excesivă, inculpatul a lovit două persoane, de 20, respectiv 21 de ani, victimele decedând în urma leziunilor, după care a părăsit locul accidentului”, după cum au declarat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. În acest dosar, pe 17 iulie a.c., Judecătoria Craiova l-a condamnat pe Siclitaru la 4 ani de închisoare cu executare, firma de asigurări având de achitat moştenitorilor celor două victime aproximativ 300.000 euro. Inculpatul, părţile vătămate, dar şi procurorii au declarat recurs, aflat în acest moment pe rolul Curţii de Apel Craiova.

1 COMENTARIU

  1. o mare rusine!omori doi oameni ,fugi de la locul accidentului pentru ca erai beat sau drogat si primesti 4 ani(desi esti recidivist)…..ar trebui sa le fie rusine judecatorilor!(ma intreb daca unua din cele doua victime era copilul lor tot asa ar fi judecat).

Comments are closed.