Ponta, în vizită oficială în Finlanda şi Lituania

0
306

 

Victor Ponta

Premierul Victor Ponta se află, astăzi şi mâine, în vizită oficială în Finlanda şi Lituania, ocazie cu care se va întâlni cu autorităţile celor două ţări. În Finlanda, Ponta va avea întrevederi cu omologul său, Jyrki Katainen, şi cu preşedintele Parlamentului, Eero Heinaluoma, şi va participa la un Forum economic. Împreună cu ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, premierul va lua parte şi la o conferinţă privind educaţia, la Helsinki. În Lituania, premierul se va întâlni cu prim-ministrul Algirdas Butkevicius şi cu preşedintele Parlamentului, Vydas Gedvilas, urmând să aibă o întrevedere şi cu reprezentanţii oamenilor de afaceri din această ţară. „Cele două vizite au ca obiectiv consolidarea dialogului politic bilateral la nivel înalt, dinamizarea cooperării, în special în domeniul economic, şi asigurarea unei coordonări permanente pe teme europene, în contextul în care Lituania deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, iar Finlanda va face parte din ţările alături de care România va asigura preşedinţia UE în 2019”, informează Guvernul. Din delegaţia care îl însoţeşte pe premier  fac parte ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, secretarii de stat George Ciamba, din Ministerul Afacerilor Externe, şi Bogdan Tohăneanu, din Ministerul de Interne.