O prostie a liberalilor

1
191

Abia se mai dresese puţin, la nivel declarativ, relaţia premierului Victor Ponta cu Crin Antonescu, liderul liberalilor, co-preşedinte al USL, preşedintele Senatului şi candidatul USL la alegerile prezidenţiale de anul viitor, deteriorată pe motivul abordării diferite a dosarului Roşia Montană, şi o declaraţie cel puţin inabilă a secretarului general al PNL, Eduard Helvig, la Satu Mare, reactivează zâzania, ducând-o la parametri periculoşi. „Nu abandonaţi, staţi uniţi. PNL va duce preşedintele României în 2014 şi vă garantez că în 2016 avem prim-ministru”, a intonat Eduard Helvig mesajul transmis de liderul liberal. Să ne lămurim puţin. Până la alegerile prezidenţiale de anul viitor mai sunt 14 luni şi deznodământul acestora va depinde de mai multe variabile. Inclusiv buna funcţionare a USL la guvernare şi în parlament. A dori ca social-democraţii să-şi ţină făgăduinţa, validată altminteri printr-un congres PSD, de a susţine candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale de anul viitor, anunţându-i direct de dorinţa de a avea şi premierul din 2016, e o imprudenţă cel puţin tactică. Suntem la trei ani distanţă de viitoarele legislative şi nici un oracol nu poate prevesti ce va fi până atunci. Ca să nu spunem de fapt esenţialul: nimeni nu poate prognoza cum vor ieşi liberalii, alături de social-democraţi, din actuala guvernare. Şi până acum, de-a lungul timpului, nici un partid şi nici o alianţă n-a ieşit „convenabil” în ochii electoratului. Planurile de viitor ale liberalilor sunt mobilizatoare, ceea ce până la urmă nu e deloc rău. Însă fixarea unui target de 25% la alegerile europarlamentare de anul viitor, când liberalii vor candida pe listă proprie, pare un povârniş abrupt al muntelui, nu uşor de escaladat. La care scrutin anterior au mai obţinut liberalii 25%? Întreaga declaraţie a secretarului general PNL, Eduard Helvig, aparţine de fapt lui Crin Antonescu şi redeschide frontul idiosincrasiilor din USL. Într-un moment nepotrivit. Când modificarea Constituţiei e blocată de Traian Băsescu, prin atacarea legii referendumului la CCR, devenită instituţia fundamentală a ţării. În România, ca nicăieri în lume, nu Parlamentul reprezintă „suveranitatea poporului” ci… CCR. Care validează sau invalidează orice lege, sub motivaţii dintre cele mai neaşteptate. Ceea ce n-a anticipat nici unul din marii propovăduitori ai virtuţilor democraţiei de la Aristotel, Montesquieu, Rousseau, Alexis de Tocqueville, Giovanni Sartori, Salvo Mastellone, Robert Dahl, Raymond Aron şi aşa mai departe, încoace. Să revenim: orice discuţie despre viitoarea guvernare a ţării este cel puţin hazardată în momentul de faţă. Dacă nu chiar neserioasă. Iar singura discuţie gravă la nivelul partidelor din USL nu poate fi alta în afara actualei guvernări, după un an de zile.

1 COMENTARIU

  1. cantare,cred ca intelegi foarte bine ce a zis un imbalsamat: “cei asupriţi sînt lăsaţi să hotărască o dată la cîţiva ani care anume din reprezentanţii clasei asupritoare îi va reprezenta şi îi va călca în picioare în parlament!”

    si inca ceva,un autor mentionat de tine spunea ca o trasatura a democratiei este si contestarea publica.
    are grija ccr sa ignore acest lucru…

    sa fii sigur ca daca ponta o tine cu rosia montana in sus,liberalii or sa creasca.:)

Comments are closed.