„Mozart Rocks”, evenimentul muzical al anului la Sala Polivalentă. Astăzi se pun în vânzare biletele!

0
664

Un inedit concert de rock simfonic va răsuna pe data de 1 noiembrie, cu începere de la ora 20.30, la Sala Polivalentă, acesta fiind primul eveniment cultural găzduit de marea arenă sportivă a Craiovei de la redeschiderea ei. Susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, condusă de dirijorul Constantin Grigore, și de reputați chitariști, cărora li se vor alătura soliștii Paula Seling și Dan Helciug – nimeni altul decât componentul trupei „Spitalul de Urgență”, concertul „Mozart Rocks” este o premieră pentru oraș, care – spun organizatorii – va fi „gustată” din plin de public. Nu mai puțin de 4.000 de locuri sunt disponibile, biletele pentru spectacol fiind puse în vânzare chiar de astăzi. Costă 22 de lei în tribune și 30 de lei în sală și se găsesc la Agenția Filarmonicii „Oltenia” și în rețeaua Eventim. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei municipiului și va avea loc sub egida Asociației „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”.

Muzica lui Mozart și a lui Beethoven interpretată la chitare electrice este o provocare pentru artiștii Filarmonicii „Oltenia” și, în egală măsură, pentru craioveni, care au posibilitatea să asculte pentru prima dată „live” la ei în oraș asemenea acorduri. Până acum, proiectul a fost prezentat cu succes peste hotare, dar și în câteva orașe ale țării. Îmbinarea între muzica clasică și rock, într-o interpretare inedită și profesionistă, va fi însă cu siguranță pe placul publicului, cred organizatorii. Asta ținând cont și de reacțiile după concertul de rock simfonic prezentat de artiștii instituției pe 2 iunie a.c., de Zilele Craiovei, în Piața „Mihai Viteazul”, în fața a mii de craioveni.

Vlad Drăgulescu

«Noi am mai avut câteva concerte de genul acesta, și în sala Filarmonicii, și în aer liber. Au fost primite foarte bine, pentru că acordurile rock sunt bine știute de craioveni și iubite, în plus interpretarea profesionistă a orchestrei noastre a plăcut foarte mult. Diferența este că până acum am cântat muzică rock cu instrumente de muzică clasică și au fost orchestrații ale unor melodii rock pentru orchestră simfonică, iar de data aceasta facem pașii invers – mergem de la clasic spre rock și avem Mozart și Beethoven cântate cu instrumente de muzică rock. Așadar, pasaje unde în mod obișnuit ați auzi vioara o să le ascultați cântate de chitare electrice», a explicat Vlad Drăgulescu, managerul Filarmonicii „Oltenia”.

Alături de Orchestra Simfonică și dirijorul Constantin Grigore, pe scena de la Sala Polivalentă vor urca Horea Crișovan (Blazzaj), Florin Demea (RIFF), Călin Grigoroiu (Steve Vai tour), Remus Carteleanu (Metrock), Adrian Ciplea (Vița de Vie) – chitare electrice, Ana-Maria Teodorescu – clape și Andrei Ilie (ASHA). Invitații „Mozart Rocks” sunt soliștii Paula Seling și Dan Helciug. Aproape 4.000 de locuri sunt disponibile pentru public, iar biletele se pun în vânzare de astăzi. „Sunt prețuri accesibile, pentru că ne-am dorit să se poată bucura oricine de acest eveniment muzical”, a mai spus Drăgulescu.

Potrivit acestuia, „acustica sălii nu este una chiar foarte prietenoasă, dar tehnologiile din ziua de astăzi vor reuși cu siguranță să îmblânzească acest colos și să îl transforme într-o incintă perfectă pentru concertul din 1noiembrie”. Dar nu numai, pentru că muzicienii Filarmonicii „Oltenia” își propun să revină aici de cel puțin două ori pe an. «Pentru noi este o onoare să inaugurăm din acest punct de vedere Sala Polivalentă din Craiova. Au mai existat aici concerte de mari dimensiuni, însă nu după ce a fost renovată. Să sperăm că acest spectacol va fi de bun augur și va însemna deschiderea unei serii de evenimente muzicale», a adăugat Vlad Drăgulescu.

 

 Noua stagiune se va deschide pe 4 octombrie, cu Requiem-ul verdian, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu

Horia Andreescu

Deschiderea noii stagiuni muzicale a Filarmonicii „Oltenia” va avea loc pe data de 4 octombrie, cu un concert vocal-simfonic extraordinar: Messa da Requiem pentru soliști, cor și orchestră de Giuseppe Verdi, în interpretarea Orchestrei Simfonice și Coralei Academice (dirijor: Horia Andreescu), soliștilor Silvia Sorina Munteanu (soprană), Liliana Mattei Ciuca (alto), Ionuț Popescu (tenor) și Sorin Drăniceanu (bas). Biletele s-au pus deja în vânzare la Agenția instituției, la prețul de 25 de lei. Și pentru că anul acesta se aniversează bicentenarul nașterii compozitorului, în nu puține concerte, inclusiv în cele din cadrul Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”, va răsuna muzica lui Verdi.

„Va fi o stagiune încărcată și… ușor atipică pentru suflarea melomană a Craiovei”, subliniază managerul Vlad Drăgulescu, referindu-se și la schimbarea orei de începere a concertelor și recitalurilor, de la 19.00 la 20.00. «Vom avea ample concerte simfonice și vocal-simfonice, evenimente dedicate studenților, dar și breslelor (juriști, economiști, oameni de afaceri etc.), purtăm discuții cu câțiva dirijori de renume mondial pentru a-i aduce pe scena noastră. Apoi vom continua proiectul pentru copii „Filarmonica merge la școală”, ca și atelierele de lucru cu instrumente neconvenționale, vom relua concursul „Filarmonica în CHEIA FAmilia”, care se va desfășura o dată la două săptămâni, duminica», a dezvăluit acesta câteva dintre proiectele noii stagiuni, la al cărei program încă se lucrează.

„Ne dorim ca la început de octombrie să oferim publicului o agendă clară de evenimente a instituției noastre. Este normal ca melomanii să știe și să-și aleagă din timp concertele la care vor să meargă, unii dintre ei poate chiar își fac programul în funcție de acestea”, a mai spus Drăgulescu.

 

Concertele și recitalurile vor începe la ora 20.00

Din stagiunea 2013-2014, concertele și recitalurile Filarmonicii „Oltenia” se vor desfășura cu începere de la ora 20.00, și nu la 19.00, cum melomanii fuseseră obișnuiți de ani de zile. Decizia aparține conducerii instituției și face parte – susține aceasta – din strategia de atragere a publicului, pe termen mediu. «Ne dorim foarte mult să atragem publicul de vârstă mijlocie, oameni care muncesc, care au program până la ora 18.00, iar uneori mai și întârzie la serviciu, și nu mai au timp să ajungă la concerte. În momentul de față ne gândim foarte serios și la ce se va întâmpla cu instituția noastră peste 15-20 de ani. Trebuie să avem grijă de muzica de calitate, să o promovăm și să ne asigurăm că ajunge la cât mai mulți oameni, pentru că, altfel, peste ani de zile poate să aibă de suferit. E adevărat, unele concerte se vor încheia undeva spre ora 23.00, dar vor fi vineri seara, iar a doua zi lumea nu merge la serviciu. Apoi, dacă noi nu le dăm alternativa de a petrece timp de calitate în oraș celor care sunt de vârstă medie, îi vom pierde și peste 10-15 ani vom avea concerte de la ora 19.00, dar pe nimeni în sală», a declarat managerul Vlad Drăgulescu. Acesta spune că a discutat despre schimbarea orei de începere a concertelor și cu melomanii și, deși au existat și câteva voci contra, nu va reveni asupra deciziei.

 

Preţ pe calitate, adică bilete mai scumpe… 

Prețurile biletelor la evenimentele muzicale organizate de Filarmonică în noua stagiune vor crește cu câțiva lei, ceea ce, potrivit conducerii instituției, înseamnă „un pas spre normalizare”. «În România prețul biletelor la evenimentele culturale, în special la instituțiile de stat, este foarte mic. E de înțeles într-un fel, pentru că vorbim de instituții subvenționate de la bugetele locale sau ale Ministerului Culturii, însă un bilet să coste un pic mai mult decât un pachet de țigări este prea puțin. De aceea am crescut puțin aceste prețuri, nu vor afecta semnificativ buzunarul melomanilor. Vom avea în program și concerte excepționale, pentru care instituția face niște eforturi financiare foarte mari. În plus, în străinătate este o practică și cred că în curând o să înceapă să se aplice și la noi și ar fi normal: un muzician sau un mare artist, în momentul în care susține un spectacol, stabilește și prețul biletului, pentru că… ține de eticheta lui. Și ar trebui să învățăm câte ceva din lucrurile astea, pentru că nu degeaba marketingul unor instituții le face să trăiască pe unele de sute de ani foarte bine», a precizat Vlad Drăgulescu. Prețurile biletelor – diferențiate în funcție de evenimente – vor fi de 25, 20, 15 și 10 lei, iar elevii, studenții și pensionarii vor beneficia în continuare de reduceri.

 

Muzicienii craioveni concertează, astă-seară, în regiunea franceză Corsica

O parte din Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” – 30 de muzicieni – se află, de la sfârșitul săptămânii trecute, în Franța, unde vor cânta alături de 30 de artiști ce fac parte dintr-o orchestră privată. Artiștii vor interpreta opera bufă „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, spectacol care are loc chiar astă-seară, în regiunea Corsica. De altfel, muzicienii craioveni vor reveni în Franța în noiembrie, de aceasta dată pentru un concert la Paris. Discuții sunt purtate și pentru un turneu național pe care Filarmonica „Oltenia” ar urma să-l efectueze, luna viitoare, în Bulgaria, în șase orașe mari, ultimul fiind Sofia. „Încă nu am stabilit perioada, programul nostru este atât de încărcat încât e foarte dificil să găsim timpul necesar. Dacă nu va fi acum, cu siguranță spre primăvară va fi posibil”, a declarat Vlad Drăgulescu, managerul Filarmonicii craiovene.

 

Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”: 40 de ediţii, 40 de evenimente!

Jin Wang

40 de ediții, 40 de evenimente muzicale! Aceasta este propunerea Filarmonicii „Oltenia” pentru Festivalul Internațional „Craiova Muzicală”, eveniment de tradiție care se va desfășura în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie. «E festival și ne dorim ca tot orașul să fie în sărbătoare. Deci, va fi un adevărat asalt muzical, îi vom surprinde pe craioveni în toate colțurile urbei! Vor avea de unde să aleagă, pentru că muzica va fi pe toate gusturile», declară conducerea instituției. Programul va cuprinde concerte de muzică clasică, dar și jazz, rock, muzică de fanfară, proiecții cinematografice și alte evenimente neconvenționale.

Între invitați se numără Jin Wang (China) – unul dintre cei mai importanţi dirijori ai lumii contemporane, pianistul lituanian Kasparas Uinskas, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, Camerata Regală, Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal ș.a. Li se va alătura compozitorul și violonistul de avangardă Alexander Balanescu, cu o lucrare proprie – „Postcards from beyond”, ce abordează problema Holocaustului într-o încercare de a evidenţia importanţa evenimentelor istorice în viaţa noastră din prezent. Muzicianul va fi însoțit de un trio de jazz experimental, „BKG”.

Evenimentele din cadrul festivalului vor fi găzduite atât de Filarmonica „Oltenia”, cât și de Muzeul de Artă, Cercul Militar, Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Departamentul de Teatru al Facultății de Litere, Cafe Teatru Play etc.