Gardoş, suspendat 10 etape

0
364
Florin Gardoş

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a dat sentinţa în cazul lui Florin Gardoş, fundaşul Stelei fiind suspendat 10 meciuri după ce a fost eliminat în partida cu Pandurii, de duminică, urmare a unui fault ce s-a soldat cu grava accidentare a lui Cosmin Băcilă (dublă fractură de tibie şi peroneu), fotbalist ce va lipsi de pe gazon aproximativ şase luni.

O sancţiune considerată prea mare de Gigi Becali şi Valeriu Argăseală, finanţatorul şi preşedintele “roş-albaştrilor” afirmând că vor face recurs. “I-au dat maxim zece etape din încadrare. L-au încadrat la articolul din regulament care spune că nu a fost intenţie. O să facem recurs”, a declarat Becali la gsptv.

“Florin Gardoş a primit zece etape de suspendare, începând din etapa de mâine. Noi zicem că este mult, am avut argumente în acest caz, care ne făceau să credem că o să aibă o suspendare mai mică. Vom face recurs, evident, aducând argumente pentru a i se scădea numărul de jocuri.

Nu ar fi corect să spun eu câte etape ar fi trebuit să primească, pentru că mai avem o cale de atac şi îmi voi expune punctul de vedere în sală”, a spus şi Valeriu Argăseală.