Elevii craioveni învaţă să confecţioneze bijuterii din pietre semipreţioase

0
301

Pe parcursul a cinci luni, începând cu 1 octombrie, 90 de elevi de la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” şi Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” vor participa la activităţile cultural-educaţionale din cadrul proiectului „Afacerea mea de succes”, implementat de  Asociaţia Culturală „ARTEC”, din Craiova.

Astfel, în perioada 1 octombrie 2011  – 28 februarie 2012, elevii craioveni îşi vor valorifica timpul liber învăţând să confecţioneze bijuterii din pietre semipreţioase de la experţi în domeniu, după care ei înşişi vor lucra piese originale într-un atelier de creaţie. La final, bijuteriile vor face parte dintr-o expoziţie, iar tinerii ucenici vor primi un certificat Youthpass, prin care Comisia Europeană recunoaşte participarea la programul de învăţare, la nivel internaţional.

«Elevii vor trece prin câteva etape premergătoare în care vor învăţa să cum să lucreze bijuterii din pietre semipreţioase. După o vizită  culturală  la Secţia de Ştiinţele ale Naturii, din cadrul Muzeului Olteniei, unde vor afla de la un expert cum se confecţionează piesele, vom avea un seminar cu tema „Pietrele semipreţioase – pasiune şi afacere”. Apoi se vor organiza  atelierele de creaţie, dar şi o întâlnire de lucru. Rezultatul muncii se va vedea, la final, în cadrul expoziţiei „Afacerea mea de succes”», a declarat coordonatorul proiectului, prof. Camelia Mitrache.

Proiectul „Afacerea mea de succes” este finanţat de Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acţiune” şi îşi propune să dezvolte creativitatea şi simţul antreprenorial al elevilor, prin antrenarea lor în activitatea de creare a bijuteriilor din pietre semipreţioase.