Legătura pe care a făcut-o NASA între o rocă de pe Marte şi trupa britanică The Rolling Stones

0
479

O mică rocă surprinsă în timp ce se rostogolea la suprafaţa planetei Marte de sonda spaţială InSight a NASA a primit numele trupei britanice The Rolling Stones, potrivit Associated Press.

Anunţul despre “Rolling Stones Rock” a fost făcut de actorul Robert Downey Jr., joi seară, pe scenă, înaintea concertului susţinut de legendara trupă în Pasadena, statul american California.

Solistul formaţiei, Mick Jagger, le-a spus fanilor veniţi la concert că “NASA le-a oferit ceva la care au visat mereu, propria rocă pe Marte”. “Nu pot să cred. Vreau să o aduc să o pun pe poliţa căminului”, a mai spus acesta.

Stadionul Rose Bowl, unde a avut loc concertul, este situat în apropierea Jet Propulsion Laboratory, centrul NASA care se ocupă de misiunea spaţială InSight. Sonda InSight a ajuns pe Marte în noiembrie 2018, după o călătorie prin spaţiu care a durat şapte luni. Misiunea InSight, un dispozitiv spaţial conceput de NASA pentru analizarea activităţii seismice şi a structurii interne a lui Marte, este programată să dureze doi ani. Cu această misiune, specialiştii de la NASA speră să afle mai multe informaţii despre formarea planetei roşii.