Concluzia raportului Corpului de Control al ministerului Sănătăţii: INML a respectat procedurile

0
385

Raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii privind INML a fost finalizat. Verificările au fost dispuse de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după ce, miercuri, Alexandru Cumpănaşu a depus o solicitare în acest sens. Potrivit raportului, INML a respectat procedurile în analizarea probelor.

Raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii privind Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” a fost finalizat.

Documentul a fost făcut public de către Alexandru Cumpănaşu, vineri, după ce, miercuri, a făcut o solicitare la Ministerul Sănătăţii în care a cerut să fie dispuse verificări la INML, întrucât, din instituţie s-ar fi scurs în presă informaţii false cu privire la cercetările medico-legale efectuate în cazul Alexandrei Măceşeanu.

Controlul a vizat şi verificarea respectării procedurilor administrative în procesul de comunicare publică sau a administrării expertizelor, fiind efectuată în acest sens, potrivit datelor din raport, o acţiune de documentare la nivelul Institutului.

Concluziile trasate în urma verificărilor, potrivit datelor din raport, sunt următoarele: în legătură cu informaţiile contradictorii apărute „pe surse”, nu a fost posibilă identificarea persoanelor care au dezvăluit date/documente cu privire la realizarea expertizelor medico-legale.

În acelaşi timp, a fost dispusă şi măsura desemnării unei persoane din cadrul Institutului, care să aibă atribuţii în comunicarea informaţiilor de interes public, în condiţiile legii.

Ultima concluzie a raportului întocmit spune că, în această acţiune de documentare, nu au fost identificate elemente de încălcare a procedurilor de lucru în ceea ce priveşte analizarea probelor primite de către IML de la Unitatea de Parchet.

Datele raportului preciează în prima speţă, care vizează procedurile de comunicare, că a fost constat faptul că la nivelul Institutului Naţional de Medicină Legală „nu există un compartiment de relaţii cu presa şi nici nu este desemnată o persoană cu atribuţii în acest sens, drept pentru care a fost dispusă măsura desemnării unei persoane din cadrul INML, care să aibă atribuţii în comunicarea informaţiilor de interes public, în condiţiile legii”.

În ceea ce priveşte a doua etapă a verificării, respective cea a modalităţii de lucru a probelor primate de la organelle abilitate, în raport se precizează faptul că au fost analizate procedurile operaţionale de lucru ale structurilor de specialitate din cadrul IML, precum şi rezultatele analizelor efectuate, iar din documente analizate a rezultat faptul că procedurile expertizei antropologice din cazul sesizat au fost respectate. (text și foto Mediafax)