Craioveanul prins băut şi fără permis la volanul BMW-ului, plasat în arest la domiciliu

0
434

Tânărul de 26 de ani, din Craiova, prins băut la volanul unui BMW şi cu permisul anulat şi arestat preventiv în baza hotărârii Judecătoriei Craiova de pe 9 iulie a.c., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz recoltare probe biologice şi conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu permis anulat, a fost plasat în arest la domiciliu. Hotărârea de înlocuire a arestării preventive a rămas definitivă luni, 21 august a.c., când Tribunalul Dolj a respins contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

rutieraReamintim că, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, vineri, 7 iulie a.c., la ora 3.45, lucrători din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova l-au depistat pe Alin Ionuţ Traşcă, de 26 de ani, din Craiova în timp ce conducea, pe Calea Bucureşti, în apropiere de intersecţia cu strada Sărarilor un autoturism BMW, deşi avea permisul de conducere anulat. Tânărul mirosea şi a alcool, astfel că a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 Ulterior, în urma analizării dosarului împreună cu procurorul de caz, în cursul zilei de vineri s-a dispus continuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de craioveanul de 26 de ani pentru săvârşirea infracţiunilor conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu permis anulat şi refuz recoltare probe biologice. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Dolj, iar sâmbătă, 8 iulie a.c., a fost prezentat Judecătoriei Craiova, care i-a emis mandat de arestare pentru 30 de zile. A contestat hotărârea, însă Tribunalul Dolj i-a respins contestaţia.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Alin Ionuţ Traşcă, pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz recoltare probe biologice şi conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu permis anulat, dosarul înregistrându-se pe rolul Judecătoriei Craiova la sfârşitul lunii iulie. Inculpatul a solicitat instanţei înlocuirea arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, iar la sfârşitul săptămânii trecute Judecătoria Craiova i-a admis solicitarea:

„Admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul Traşcă Ionuţ Alin, prin apărător ales. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Traşcă Ionuţ Alin, prin încheierea cu numărul 69/08.07.2017 pronunţată în dosarul nr. 20278/215/2017, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Pune în vedere inculpatului disp. art. 221 alin. 5 şi alin. 7 Cod procedură penală, privind cazurile şi condiţiile în care acesta poate părăsi imobilul unde execută măsura arestului la domiciliu”, se arată în hotărârea din 18 august a Judecătoriei Craiova. Procurorii au formulat contestaţie, însă luni, 21 august a.c., Tribunalul Dolj a respins contestaţia Parchetului. Urmează acum ca judecătorul de cameră preliminară să analizeze dosarul craioveanului.